Florin Cordoș este noul jucător al Universității Cluj

Florin Cordoș este noul jucător al Universității Cluj

24 aug. 2017 15:00:00
Fundașul central Florin Cordoș (foto, centru) s-a întors la FC Universitatea Cluj, după o perioadă petrecută în Liga a II-a, la FC Brașov și Luceafărul Oradea. Fotbalistul în vârstă de 23 de ani a evoluat ultima dată în tricoul alb-negru în sezonul competițional 2015-2016, în Liga a II-a, marcând un gol în 18 apariții. Domnul Ioan Ovidiu Sabău m-a contact și mi-a prezentat proiectul de la “U” Cluj. Fiind vorba de echipa mea de suflet și de clubul care m-a format, ne-am înțeles foarte repede. A cântărit enorm în alegerea mea faptul că aici sunt persoane legate sentimental de acest club: Ioan Ovidiu Săbău, un om serios, un bun cunoscător al fotbalului, Marius Popescu, pe care l-am avut ca antrenor în Liga a II-a și alături de care am avut o relație foarte bună, Cristi Pojar, “Sisi” (Zsolt Szilagyi, antrenorul secund al Universității, n.red), care pentru mine este un exemplu și va rămâne mereu așa. Îi mulțumesc și domnului vicepreședinte Cosmin Irimieș, care a insistat să mă întorc acasă. Nu în ultimul rând, au contat suporterii minunați pe care îi avem. Sunt nerăbdător să joc lângă fotbaliști consacrați, precum Octavian Abrudan, Gabriel Giurgiu sau Dorin Goga, de la care fiecare tânăr are ce să învețe. Am preferat să vin acasă deoarece nimic nu se compară cu această echipă, indiferent de liga în care joacă”, ne-a declarat fundașul central. Florin Cordoș a ajuns la FC Universitatea Cluj în 2010, la “pachet” cu mai mulți jucători transferați la acea vreme de la Școala de Fotbal “Ardealul”. Foto: Noemi Adrienn (arhivă)  
Postat în Stiri De:
"Blugento" Admin
Distribuie:

Acest site web utilizează Cookie-uri

Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de social media și pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, împărtășim informații despre utilizarea site-ului nostru cu partenerii noștri de socializare, publicitate și analiză, care îl pot combina cu alte informații pe care le-ați furnizat-o sau pe care le-au colectat din utilizarea serviciilor lor. Sunteți de acord cu cookie-urile noastre dacă continuați să utilizați site-ul nostru web.

Mai multe detalii