Gabi Giurgiu: “Vrem să ne distanțăm cât mai repede în fruntea clasamentului”

Gabi Giurgiu: “Vrem să ne distanțăm cât mai repede în fruntea clasamentului”

20 ian. 2018 14:00:00
Căpitanul echipei noastre a tras concluziile primei săptămâni de antrenamente din 2018 și a explicat cum va încerca FC Universitatea Cluj să gestioneze a doua parte a sezonului.    Performanța Ighiu și Industria Galda de Jos rămân, crede Giurgiu, principalele formații pe care “U” va încerca să le țină la distanță încă din startul returului, programat la începutul lunii martie. Până atunci, “studenții” continuă să tragă tare în pregătiri, iar sâmbăta viitoare, la ora 12:00, o așteaptă în Parcul Sportiv “Iuliu Hațieganu” pe Sticla Arieșul Turda, în primul amical al iernii.  “Am revenit din vacanță, primele zile fiind mai mult de acomodare. Urmează alte câteva săptămâni bune de pregătire, specifice acestei perioade. Trebuie să ne antrenăm cât putem de bine și să fim conștienți că ne așteaptă un retur important, iar la final să ne bucurăm de promovare alături de fanii noștri. Îi vrem alături de noi atât în meciurile amicale care vor urma, cât și în cele oficiale. Să ne ajute cum au făcut-o și în tur, deoarece s-a văzut că împreună se pot face lucruri frumoase. Atmosfera e bună, suntem sănătoși și sperăm să rămânem apți cu toții pentru reluarea campionatului. Va fi un retur dificil, va fi o luptă, pentru că se vor întări toate adversarele. Se vor agăța de șansele lor și tocmai de aceea trebuie să fim bine pregătiți și să nu le dăm nici o șansă încă de la început, să punem presiune, să câștigăm meciurile. Echipele din județul Alba au rămas aproape de noi, au jucători buni. Cred că tot ele vor fi implicate în această luptă până la final. Sperăm să acumulăm puncte cât mai repede și să ne distanțăm de ele, să fim și matematic promovați”, ne-a declarat căpitanul “Șepcilor roșii”. FC Universitatea Cluj este liderul seriei, cu 35 de puncte, la patru lungimi de ocupanta locului 2, Performanța Ighiu și opt de a patra clasată, Industria Galda de Jos.
Postat în Stiri De:
"Blugento" Admin
Distribuie:

Acest site web utilizează Cookie-uri

Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de social media și pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, împărtășim informații despre utilizarea site-ului nostru cu partenerii noștri de socializare, publicitate și analiză, care îl pot combina cu alte informații pe care le-ați furnizat-o sau pe care le-au colectat din utilizarea serviciilor lor. Sunteți de acord cu cookie-urile noastre dacă continuați să utilizați site-ul nostru web.

Mai multe detalii