Greu de oprit! “U” Cluj – Arieșul Mihai Viteazu 11-0

Greu de oprit! “U” Cluj – Arieșul Mihai Viteazu 11-0

13 nov. 2016 14:00:00
  “Studenții” continuă seria victoriilor clare în campionat. Brian Lemac, cu patru reușite, și Adrian Pintea, autor al unui hattrick, au fost principalii marcatori ai partidei de pe Cluj Arena. “Șepcile Roșii” au ajuns la 72 de goluri înscrise în campionat după meciul de sâmbătă, cu CS Arieșul Mihai Viteazu. Soarta partidei s-a decis în mai puțin de zece minute. Lemac a fost autorul unei “duble” fără emoții (4, 8), marcând din apropiere, apoi Costea a scuturat plasa pentru prima dată de când joacă la “U” (9), iar lucrurile erau cât se puteau de clare. După ce a lovit bara (16), Lemac a schimbat din nou tabela, de această dată cu o lovitură de cap (35), scorul pauzei fiind stabilit de Fodor, din penalty (42). Așa cum și-a obișnuit fanii în majoritatea partidelor, Universitatea și-a sufocat adversarul și în repriza secundă. Costea și Lemac au mai înscris câte un gol (54, 68), Hîmpea a făcut 8-0 (78), iar finalul partidei i-a aparținut nou-intratului Pintea, care a “lovit” de trei ori (83, 84, 89). Un alt jucător introdus pe parcurs, Pop Solovăstru, a fost și el în fața golului, dar a luat la țintă bara, din câțiva metri, în prelungirile întâlnirii. “U” Cluj se menține pe prima poziție, cu 34 de puncte (golaveraj 72-5), iar etapa viitoare va juca la Gherla, cu Armenopolis, ocupanta locului 5. Brian Lemac s-a desprins în topul golgheterilor, unde conduce cu 21 de goluri, fiind urmat de Dorin Goga (14) și Adrian Pintea (10). “U” Cluj – CS Arieșul Mihai Viteazu 11-0 (5-0) Au marcat: Lemac (4, 8, 35, 68), Costea (9, 54), Fodor (42, pen), Hîmpea (78), Pintea (83, 84, 89) Stadion: Cluj Arena ; Spectatori: 900 “U” Cluj: Man – Fizeșan, Abrudan, Irimie, Manu – Giurgiu (C), Fodor (70, Pașca) – Bercea (53, Hațiegan), Costea (66, Pop Solovăstru), Hîmpea – Lemac (78, Pintea) Antrenor: Marius Popescu CS Arieșul Mihai Viteazu: Ionele – Tolomeiu, Boboia, Mărginean, Crișan – Perde, Kolozsi, Vescan, Moldovan – Ignat, Sadaguschi Antrenor: Lucian Roșu
Postat în Stiri De:
"Blugento" Admin
Distribuie:

Acest site web utilizează Cookie-uri

Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de social media și pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, împărtășim informații despre utilizarea site-ului nostru cu partenerii noștri de socializare, publicitate și analiză, care îl pot combina cu alte informații pe care le-ați furnizat-o sau pe care le-au colectat din utilizarea serviciilor lor. Sunteți de acord cu cookie-urile noastre dacă continuați să utilizați site-ul nostru web.

Mai multe detalii