IRUM, al șaptelea sezon alături de FC Universitatea Cluj

IRUM, al șaptelea sezon alături de FC Universitatea Cluj

12 iul. 2023 10:07:19

IRUM, companie românească cu 70 ani de activitate, susține în continuare performanța și pasiunea pentru fotbal clujenilor prin prelungirea parteneriatului de sponsorizare cu FC Universitatea Cluj.

Respectul, valorile comune și încrederea reciprocă sunt elementele care au sudat relația dintre cele două branduri românești din Transilvania și le-au condus spre un nou sezon împreună.

Devotamentul echipei FC Universitatea Cluj este susținut de IRUM din anul 2017, când echipa se afla în Liga a 4-a.

“Pe parcursul acestor ani, clubul nostru a evoluat, arătându-și adevărata sa valoare prin promovarea în Liga 1, dar și prin obținerea unei poziții bune în clasament la finalul sezonului trecut. Angajamentul IRUM de a fi alături de mult iubita echipă din Ardeal a fost răsplătit prin evoluția ascendentă și prin obținerea unor rezultate remarcabile. Fotbalul românesc merită să fie reprezentat de astfel de echipe puternice”, a declarat Andrei Oltean, Director de dezvoltare IRUM.

“Parteneriatul cu IRUM este unul dintre cele mai importante pe care FC Universitatea Cluj le-a dezvoltat în ultimii ani, atât prin prisma longevității, dar mai ales pentru că vorbim de alăturarea a două branduri puternice, 100% românești. Apreciez fidelitatea domnilor Mircea Oltean și Andrei Oltean față de acest parteneriat și le mulțumesc că s-a aflat printre cei care, în 2017, au avut încredere în planul pe care l-am prezentat împreună cu Radu Constantea. Sunt încântat să constant că, șapte ani mai târzi, împărtășim în continuare aceleași valori care au fundamentat încă de la îneput parteneriatul dintre “U” Cluj și IRUM: seriozitate, onoare, devotament”, a declarat Mihai Moga, Brand Manager FC Universitatea Cluj.

Despre IRUM

Companie românească cu tradiție în producția de tractoare agricole și utilaje forestiere, IRUM se poziționează ca unic producător român în acestă industrie, anul 2023 marcând nu mai puțin de 70 ani de activitate.

IRUM se remarcă prin activitatea și devotamentul său de a fabrica produse românești, în cadrul fabricii din Reghin, care se întinde pe o suprafață de aproape 18 hectare. Fabrica tractoarelor românești cuprinde Centrul de Cercetare și Dezvoltare propiu IFOR, secții de producție moderne, clădiri administrative și alte elemente de infrastrucută și suprastructură.

Gama de produse realizate la IRUM cuprinde în momentul de față tractoare articulate forestier, tractoare agricole, funiculare, trolii și piese de schimb, mai mult decât atât, IRUM este producătorului singurului Tractor Agricol Românesc (TAGRO), redând viață acestei industrii, cu tradiție pentru țara noastră și demonstrând în toți acești ani de activitate că și în România se poate să faci performanță.

IRUM se preocupă constant de dezvoltarea și îmbunătățirea calității produselor și serviciilor oferite, de construirea unor parteneriate de încredere și de a duce mai departe tradiția tractoarelor românești..

 

Postat în Fotbal Stiri Homepage Posts De:
Costi Solovastru
Distribuie:

Acest site web utilizează Cookie-uri

Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de social media și pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, împărtășim informații despre utilizarea site-ului nostru cu partenerii noștri de socializare, publicitate și analiză, care îl pot combina cu alte informații pe care le-ați furnizat-o sau pe care le-au colectat din utilizarea serviciilor lor. Sunteți de acord cu cookie-urile noastre dacă continuați să utilizați site-ul nostru web.

Mai multe detalii