Academia FC Universitatea Cluj trimite o nouă echipă într-o finală națională. Vineri, 23 mai, cu începere de la ora 10:00, formația U16 a Universității va disputa Finala Cupei Elitelor împotriva celor de la Farul Constanța.
Grupa U16 a „Șepcilor roșii", condusă de Ovidiu Sărmașan și-a început aventura în această ediție a Cupei României în grupa A a seriei a 4-a. "U" a terminat pe primul loc, cu patru victorii și un egal (13 puncte), grupa din care au mai făcut parte ACS Academia de Fotbal Viitorul Cluj, CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud, CS Academia Partium, FC CFR 1907 Cluj și LPS Bihorul Oradea.
Universitatea a debutat cu două victorii împotriva celorlalte echipe clujene și s-a impus în prima etapă împotriva celor de la Viitorul Cluj (3-0), după care a trecut cu 4-1 de CFR. În a treia rundă, a remizat, scor 2-2, cu Academia Partium, pentru ca în ultimele două etape să câștige cu LPS Bihorul Oradea (4-1) și Gloria Bistrița (3-1).
În faza semifinalelor de grupă, "U" a trecut cu 6-5 (după lovituri de departajare) de Universitatea Craiova, iar în penultimul act a învins-o cu 2-1 pe AFK Csikszereda.
Lotul Universității:
Portari: Bogdan Avram, Cristian Breban, Victor Oltean
Fundași: Bogdan Așchilean, Andrei Bolboaca, Ștefan Caba, Dragoș Kirali, Mateo Coste, Ștefan Lazăr, Alexandru Lazăr, Darius Lădaru, Matei Olariu, Robert Pichiu
Mijlocași: Matei Bejan, Alex Bumb, Raul Bugnariu, David Grama, Alexandru Ioan, Darius Iacob, Mateo Moldovan
Atacanți: Matei Buturoagă, Eduardo Bodnar, David Măhălean, Mihail Știrbul
Antrenor principal: Ovidiu Sărmășan
Antrenor secund: Ionuț Lăcătuș
Antrenor cu portarii: Ionuț Bal
Team manager: Cristinel Coman
Kinetoterapeut: Bogdan Sdrobis
Preparator fizic: Adrian Selegean