Liga Elitelor. Două victorii și o înfrângere pentru "studenții" mici

Liga Elitelor. Două victorii și o înfrângere pentru "studenții" mici

1 sept. 2019 15:00:00
Juniorii “Şepcilor roşii” au disputat, sâmbătă, partidele din cadrul etapei a şaptea din Liga Elitelor, una la finalul căreia au obţinut două victorii mari, dar şi o înfrângere total nemeritată. Meciul zilei a fost, de departe, cel disputat în Bănie, la categoria Under 17, contra Universităţii Craiova şi încheiat, până la urmă, cu victoria gazdelor, scor 4️-3. “U” Cluj a condus în trei rânduri puternica echipă a “alb-albaştrilor”, a fost egalată de fiecare dată şi învinsă, din păcate, în ultimul minut al prelungirilor. Baior a reuşit o “dublă” pentru formaţia noastră, în timp ce Hofman a completat lista marcatorilor.  Tot la Craiova, dar la Under 19, “U” s-a impus cu 1️-0, după autogolul lui Dobre din finalul întâlnirii. A fost cea de-a treia victorie stagională pentru elevii lui Călin Sălăgean.  La U16, Universitatea Cluj continuă să impresioneze, după ce sâmbătă şi-a câştigat şi meciul de pe teren propriu cu LPS Bihorul Oradea (1️-0). Unica reuşită i-a aparţinut lui Resteşan.  Etapa viitoare e miercuri, toate echipele noastre urmând să dea piept cu ASU Poli Timişoara, conform următorului program:  Liga Elitelor U16, ora 10:00, Parcul Sportiv “Iuliu Haţieganu”. Liga Elitelor U19, ora 16:00, Baza Sportivă “Clujana”. Liga Elitelor U17, ora 18:00, Baza Sportivă “Clujana”. Felicitări, tuturor! Haide “U”!
Postat în Stiri De:
"Blugento" Admin
Distribuie:

Acest site web utilizează Cookie-uri

Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de social media și pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, împărtășim informații despre utilizarea site-ului nostru cu partenerii noștri de socializare, publicitate și analiză, care îl pot combina cu alte informații pe care le-ați furnizat-o sau pe care le-au colectat din utilizarea serviciilor lor. Sunteți de acord cu cookie-urile noastre dacă continuați să utilizați site-ul nostru web.

Mai multe detalii