Misiune îndeplinită în Maramureș. ACS Fotbal Comuna Recea – “U” Cluj 0-2

Misiune îndeplinită în Maramureș. ACS Fotbal Comuna Recea – “U” Cluj 0-2

10 mai 2018 15:00:00
Continuăm seria victoriilor și după promovarea matematică în Liga 2. Ultima dintre ele a venit miercuri, la Recea, în urma “dublei” lui Octavian Ursu din repriza secundă.  Pe o arenă nou-nouță, inaugurată chiar în ziua partidei, sub ochii președintelui Federației Române de Fotbal (FRF), Răzvan Burleanu, gazdele au fost mai periculoase în prima parte, dar Gorcea, aflat la al doilea său meci în tricoul lui “U” și bara au păstrat tabela intactă după dubla-ocazie a lui Mih (15, 40). Repriza secundă a debutat cu a doua intervenție a portarului nostru în fața aceluiași Mih, iar Ursu a finalizat perfect contraatacul ce a urmat (50). Imediat, Florescu l-a întins serios pe Bota (52), în timp ce Ursu a fost din nou decisiv, majorând diferența la capătul unei acțiuni în care a scos cu ușurință doi adversari din joc (57). Liber în banda stângă, Lemnaru a fost aproape de 3-0, dar a tras modest, exact pe direcția goalkeeperului (61), care a avut încă o paradă, de această dată în fața lui Chiș (79). Pe final, după o combinație în viteză a maramureșenilor, Asăujan a ratat complet execuția și s-a încheiat 2-0 pentru “U”, care a acumulat, astfel, 65 de puncte în CLASAMENT, cu trei etape înaintea finalului sezonului.  Primul “11” aliniat de antrenorul Adrian Falub a arătat astfel:  Gorcea – Chiș, Cordoș, Telcean (75, Onicaș), Manu – Giurgiu, Florescu – Ursu, Greu (75, Micaș), Hațiegan (59, Hordouan) - Lemnaru (68, Ene) Sâmbătă, pe Cluj Arena, cu începere de la ora 18:00, vom fi față în față cu Metalurgistul Cugir. Biletele costă 10 lei la peluză, 12 lei la Tribuna 2 (inel superior) și 40 de lei la VIP (Tribuna 1, etaj 3). Elevii, studenții și pensionarii vor plăti un preț simbolic de 1,9 lei (Tribuna 2, inel inferior). Biletele sunt disponibile la standul nostru din Iulius Mall, la casa de bilete a Sălii Polivalente, în magazinele Inmedio, Germanos și în oficiile Poștei Române, dar și la Cluj Arena, în ziua partidei. De asemenea, tichetele pot fi cumpărate online, de pe www.bilete.ro.     
Postat în Stiri De:
"Blugento" Admin
Distribuie:

Acest site web utilizează Cookie-uri

Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de social media și pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, împărtășim informații despre utilizarea site-ului nostru cu partenerii noștri de socializare, publicitate și analiză, care îl pot combina cu alte informații pe care le-ați furnizat-o sau pe care le-au colectat din utilizarea serviciilor lor. Sunteți de acord cu cookie-urile noastre dacă continuați să utilizați site-ul nostru web.

Mai multe detalii