Misiune îndeplinită. “U” Cluj – ACS Fotbal Comuna Recea 5-1

Misiune îndeplinită. “U” Cluj – ACS Fotbal Comuna Recea 5-1

13 sept. 2017 15:00:00
Echipa noastră merge în turul 4 al Cupei României după victoria clară pe care a obținut-o astăzi, pe Cluj Arena, în fața colegei sale de serie din județul Maramureș. “Șepcile Roșii” au avut emoții serioase în prima repriză, dar au făcut spectacol în partea secundă, marcând de alte patru ori. Oaspeții au deschis scorul în minutul 6, prin Chinde, tot el fiind aproape să realizeze “dubla” după ce a driblat mai mulți adversari, inclusiv pe goalkeeperul Dinu, însă balonul a fost respins cu un ultim efort de pe linia porții (24). Cu o astfel de replică din partea elevilor lui Romulus Buia, “U” a mizat totul pe cartea atacului, iar Micaș a înscris primul său gol în tricoul alb-negru cu o lovitură de cap din careul mic (29). Tânărul mijlocaș al echipei noastre a stat și la baza ultimei ocazii a reprizei, când a scos cu ușurință un adversar din joc, a intrat în unghi, preferând o pasă către Lemac, rămas liber, care a tras în forță, dar Bota a respins în corner (35). Jocul “studenților” a fost mult mai consistent în repriza a doua, una în care cuplul Abrudan-Florescu a rămas la cabine, și a echivalat cu o spectaculoasă răsturnare de scor. Nou-intratul Ursu și-a readus echipa în avantaj (65), Hațiegan a făcut 3-1, cu capul (69), Lemac l-a driblat pe portarul advers și a trimis mingea în plasă (79), ultima reușită a partidei aparținându-i lui Goga (89). Turul 4 al Cupei României, în care se vor alătura formațiile din Liga 2, este programat în perioada 3-4 octombrie. Fotbaliștii săi trebuie să rămână concentrați din primul până în ultimul minut al partidelor viitoare, iar Cupa României se numără printre obiectivele echipei noastre, a subliniat antrenorul Marius Popescu. “Ne luptăm cu nivelul de dorință, de implicare în joc până în ultimul minut, dar sunt mulțumit și de prima repriză, exceptând acele “scurtcircuite” care au avut loc. Până la urmă ne-am revenit și s-a văzut diferența de valoare dintre cele două echipe. Meciurile următoare vor fi la fel de grele, pentru că toate echipele vor încerca să fie la același nivel cu noi, vor încerca să ne încurce. Tratăm cu multă seriozitate Cupa României, dar și partidele din campionat, deoarece ne dorim să ajungem cât mai departe în această competiție și să promovăm. Sosirea lui Florescu a creat un impact pozitiv în vestiar și pe teren, e un transfer foarte bun. El mai are nevoie de unul sau două meciuri pentru a fi în formă, dar sunt convins că ne va ajuta foarte mult”, a declarat “Papi”, la final. George Florescu a îmbrăcat astăzi tricoul echipei sale de suflet după o pauză de 13 ani, însă admite că are nevoie de o perioadă de acomodare cu noii săi coechipieri. “După trei luni de pauză, am nevoie de meciuri ca să îmi reintru în ritm. Mă bucur că am câștigat și am reușit să ne calificăm în turul următor, chiar dacă nu am început meciul așa cum ne-am fi dorit. În perioada următoare vom lucra asupra relațiilor de joc și o să le perfecționăm, cu siguranță, pentru că sunt foarte mulți jucători tineri, câteva achiziții, aici referindu-mă și la mine, iar acest detaliu e vizibil. Trebuie să încep să îi cunosc mai bine pe colegii mei, ei pe pe mine și să facem treabă bună de acum înainte. E un sentiment aparte să revii la clubul la care ai crescut. Am revenit pentru că mi-a fost prezentat un proiect foarte serios și voi încerca să pun umărul la promovarea în liga secundă, iar apoi la revenirea Universității în Liga 1”, a completat mijlocașul sosit de la Omonia Nicosia. Următoarea partidă din campionat a “Șepcilor roșii” este programată sâmbătă, la Tășnad, cu Unirea. Întâlnirea va începe la ora 17:00. “U” CLUJ – ACS FOTBAL COMUNA RECEA 5-1 (1-1) Au marcat: Micaș (29), Ursu (65), Hațiegan (69), Lemac (79), Goga (89) / Chinde (6) “U” Cluj: Dinu – Takacs, Abrudan (46, Ionescu), Cordoș, Manu – Giurgiu (C), Florescu (46, Ursu) – Lemac (80, Moldoveanu), Goga, Micaș – Hațiegan ACS Fotbal Comuna Recea: Bota – Pașca, Urs, David, Gherman – Ciocan, Asăujan – Oșan, Chinde, Giurgiu – Opriș Stadion: Cluj Arena Teren: bun Spectatori: 1.500 FOTO: Cristian Cosma
Postat în Stiri De:
"Blugento" Admin
Distribuie:

Acest site web utilizează Cookie-uri

Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de social media și pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, împărtășim informații despre utilizarea site-ului nostru cu partenerii noștri de socializare, publicitate și analiză, care îl pot combina cu alte informații pe care le-ați furnizat-o sau pe care le-au colectat din utilizarea serviciilor lor. Sunteți de acord cu cookie-urile noastre dacă continuați să utilizați site-ul nostru web.

Mai multe detalii