Obținem un punct în prelungirile partidei cu CS Universitatea Craiova

Obținem un punct în prelungirile partidei cu CS Universitatea Craiova

23 sept. 2023 23:45:22

FC Universitatea Cluj și CSUniversitatea Craiova au încheiat la egalitate, 1-1 pe Cluj Arena, în ultimul meci al zilei de sâmbătă, 23 septembrie, din Superligă. Punctul acesta a venit în dreptul echipei noastre în urma reușitei lui Dan Nistor din prelungirile duelului.

Elanul din start s-a domolit treptat și cu destule greșeli la mijlocul terenului le-am permis oltenilor să semneze primele ocazii ale partidei. Principalii oameni de atac ai Craiovei au pus presiune, oportunități fiind semnate în minutele 10, 21 și 28.

Golul a venit la jumătate de oră de la debutul meciului, Bancu fiind cel care l-a învins pe Gorcea după un șut din prima. Portarul nostru a fost la post însă în minutul 42 și l-a blocat pe Markovic în tentativa de a face 0-2, iar la vestiare s-a intrat cu avantaj minim pentru alb-albaștrii.

Schimbările venite în tabăra noastră au adus și o altă față a Universității, una care a pus presiune tot mai mare pe olteni și posesia a trecut astfel în partea noastră. Prima ocazie a sosit în minutul 63, când Mitrea a trimis puternic, pe direcția portarului, dintr-o lovitură liberă.

Au beneficiat de șanse bune Nistor (’78), Stoica (’79) sau Vătăjelu (‘84), dar Laurențiu Popescu a fost mereu la post. Ulterior, Koljic a avut șansa de 0-2 în minutul 89, dar atacantul oltenilor nu a putut trimite mingea în poartă și ocazia s-a răzbunat în scurt timp.

Dan Nistor a adus golul mult așteptat la ”U” în prelungirile jocului și a contribuit decisiv la obținerea acestui punct, entuziasmul din final neaducând o altă reușită pe tabelă, ci o eliminare la Andrei Ivan, după al doilea galben încasat de către atacantul oltenilor. Meciul s-a încheiat cu 1-1 și Universitatea Cluj ocupă locul 11, cu 11 puncte.

Următoarea perioadă ne găsește la București, acolo unde vom juca în Cupa României cu CSA Steaua (28 septembrie, ora 16:15) și cu FCSB în etapa a 11-a a Superligii (2 octombrie, ora 21:00).

FC Universitatea Cluj - CSU Craiova 1-1 (0-1)

Echipa de start: Gorcea - Peteleu (Oancea, din min. 57), Masoero, Mitrea, Vătăjelu - Popadiuc (Chipciu, din min. 57), Simion (Nistor, din min. 46), Doukoure (Ilie, din min. 57), Bic - Popa (Silaghi, din min. 73), Stoica.

Rezerve neutilizate: Iliev - Miron, Pițian, Perianu.

Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău

Postat în Fotbal Superliga Stiri De:
Costi Solovastru
Distribuie:
Stiri

Acest site web utilizează Cookie-uri

Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de social media și pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, împărtășim informații despre utilizarea site-ului nostru cu partenerii noștri de socializare, publicitate și analiză, care îl pot combina cu alte informații pe care le-ați furnizat-o sau pe care le-au colectat din utilizarea serviciilor lor. Sunteți de acord cu cookie-urile noastre dacă continuați să utilizați site-ul nostru web.

Mai multe detalii