Obținem un punct pe „Ilie Oană” și continuăm drumul spre Liga 1

Obținem un punct pe „Ilie Oană” și continuăm drumul spre Liga 1

19 mar. 2022 21:19:01

”U” a început parcursul în play-off pe terenul liderului Petrolul Ploiești. După un meci cu o atmosferă incendiară creată de cele două galerii și un joc bun, „studenții” se întorc cu un punct și continuă drumul spre prima ligă.

Chiar dacă începutul jocului a fost lipsit de ocazii notabile de ambele părți, cele două echipe au practicat un joc bătăios, cu numeroase contre și cu ritm.

Prima acțiune finalizată cu șut pe poartă a venit în minutul 48. Tescan a șutat, iar Avram a parat. Ely Fernandes a contabilizat a doua șansă a „studenților”, de partea cealaltă Gorcea prinzând șutul lui Huja din minutul 56.

În minutul 66, Tescan a obținut o lovitură liberă dintr-o poziție periculoasă, însă Ely Fernandes a trimis peste de la 18 metri.

Goalkeeper-ul gazdelor, Avram a intervenit la încă un șut periculos expediat de același Tescan în minutul 72. Ploieștenii au avut încă o șansă în minutul 76 prin Diarra.

Duelul de pe „Ilie Oană„ s-a încheiat la egalitate, iar ”U” ajunge la 43 de puncte în clasament și va juca din nou în deplasare, peste două săptămâni, pe terenul Unirii Slobozia.

Erik Lincar a trimis în teren următoarea formație: Gorcea – Romeo, Ilie, D. Ispas, Pîrvulescu (Dobrescu din min. 74′) – Filip, Pires (cpt.) – Tescan (Haită din min. 78′), Fernandes, Hofman – Boiciuc (V. Alexandru din. Min 78′)

Rezerve neutilizate: Păun – Ciobanu, Ribeiro, Remacle, Gugu, Balgiu

Erik Lincar la finalul jocului: 

„Știam ce ne așteaptă, dar ce să facem, mergem înainte. Trebuie să câștigăm în etapa următoare, care e din nou în deplasare. Mergem să câștigăm puncte.

Ați  văzut că nici eu nu au ieșit la joc. Au așteptat. Nu a fost un joc frumos, recunosc, dar până la urmă fiecare își dorea foarte mult cele trei puncte.

Nu cred că a fost vreo echipă mai bună. După cum am spus și înainte de meci, m-am așteptat la o asemenea partidă. Din formula lor de joc se vedea că vor să joace defensiv. Petrolul este o echipă foarte puternică. Multe situații au fost judecate greșit, Arbitrul a fost cu gazdele, așa cum e la noi.

Dacă așa a considerat el. Toată lumea știe că Petrolul e periculoasă la cornere, iar cea mai periculoasă fază a lor a venit de acolo. Trebuia să fie aut de poartă. Arbitrii știu anumite lucruri, să nu-și facă temele așa bine. Sper din suflet să joace toate echipele pe teren. Noi nu facem alianță cu nimeni și încercăm să promovăm pe teren”, a spus Erik Lincar.

Postat în Fotbal Liga 2 Stiri De:
ShopManager U Cluj
Distribuie:
Stiri

Acest site web utilizează Cookie-uri

Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de social media și pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, împărtășim informații despre utilizarea site-ului nostru cu partenerii noștri de socializare, publicitate și analiză, care îl pot combina cu alte informații pe care le-ați furnizat-o sau pe care le-au colectat din utilizarea serviciilor lor. Sunteți de acord cu cookie-urile noastre dacă continuați să utilizați site-ul nostru web.

Mai multe detalii