Seria „poveștilor studențești” continuă cu un nume a cărui existență se confundă cu istoria celei mai iubite echipe din Ardeal. Jucător, antrenor sau conducător, Mircea Luca a crezut mereu în eternitatea „simbolului unor inimi românești”: ”U” Cluj.
Zălăuan la origine, născut pe data de 3 august a anului 1921, Mircea Luca s-a îndrăgostit aproape simultan de minge și de ”U” în preajma vârstei de 11 ani, când a făcut pasul la grupele de juniori ale „Șepcilor roșii”, evoluând și pentru echipa secundă a „studenților”, intitulată „Avangarda U”. Pentru formația de seniori avea să debuteze șapte ani mai târziu, mai exact la 18 ani, 3 luni și 15 zile, în ultima etapă a stagiunii 1939-1940, când „alb-negrii”, cu Mircea Luca pe postul de extremă, o învingeau cu 6-1 pe Industria Sârmei Câmpia Turzii.
Deși încă tânăr și aparent insuficient de matur sportiv, Mircea Luca ia pe umerii săi toată povara perioadei greu încercate din istoria Universității, cea a bejeniei de la Sibiu și este căpitanul echipei noastre până la revenirea în orașul-mamă. Ba mai mult, în 1942 a condus-o pe Universitatea Cluj-Sibiu, așa cum era denumită atunci echipa, până în finala Cupei României, fiind învinsă de către Rapid. La întoarcerea în Cluj-Napoca, Mircea Luca este desemnat „omul meciului” în partida care îi reasigura, sportiv vorbind, supremația orașului lui ”U”, care a trecut cu 3-0 de Ferar, ocupantă a poziției a treia în campionatul maghiar.
Apărător polivalent, dârz, imagine a motivației, Mircea Luca va rămâne în istorie drept primul fotbalist din campionatul românesc care evoluează, cel puțin câte un meci, în fiecare dintre cele trei compartimente din teren, dar și ca portar. Asta se întâmpla în vara anului 1946, la un baraj de promovare în primul eșalon disputat împotriva concitadinei Victoria Cluj. Accidentat, portarul Szoboszlay a fost nevoit să părăsească terenul, iar Mircea Luca i-a luat locul, reușind să nu ia gol și contribuind din plin la remiza (1-1) formației noastre. Aceasta nu a fost singura experiență dintre buturi a legendarului nostru jucător, care a fost considerat drept înlocuitorul perfect al portarului Crăciun, accidentat cu două zile înaintea unei partide de Divizia B, din anul 1950, în compania celor de la Locomotiva CFR, câștigată cu 2-1 de „Șepcile roșii”.
În ciuda unei accidentări suferite într-o partidă la Timișoara din 1949, Mircea Luca a făcut ce știa mai bine: nu a cedat, a luptat și s-a ridicat pentru a fi alături de ”U”. Aplaudat la scenă deschisă la toate meciurile de pe teren propriu, idolatrizat pentru determinare și loialitate, acesta a continuat să joace pentru echipa noastră până în anul 1956, când a decis să pună ghetele în cui, nu înainte de a mai apăra o dată poarta Universității, într-un duel de la Ploiești, din 1955.
Transpunere umană a onoarei și a fidelității, căpitanul era convins că nu-și poate lua rămas-bun de la fotbal altfel decât în fața fanilor care l-au făcut să o iubească și mai mult pe ”U”. Deși echipa era deja retrogradată în liga secundă, acesta a evoluat și în ultimul meci al sezonului, cu Progresul Oradea, convins fiind că e ultimul său meci ca jucător, dar nici pe departe ultima sa întâlnire cu fenomenul fotbalistic. Astfel, Mircea Luca „a desfăcut contractul” cu statutul de jucător cu 176 de meciuri jucate în prima ligă în alb și negru și un total de 244, printre acestea numărându-se și 31 de partide în așa-numitul „campionat de război”.
Chiar și așa, nu și-a irosit nicio respirație departe de echipa sufletului său, iar după retragere, a rămas în cadrul clubului, activând ca antrenor secund, președinte de secție sau membru al biroului secției de fotbal, inspirând valorile sale următoarelor generații cu ”U” pe piept. Absolvent al Facultății de Medicină din Cluj, Mircea Luca s-a remarcat drept unul dintre cei mai apreciați medici chirurgi ORL-iști din țară la acea vreme, activând la Clinica ORL din Cluj-Napoca timp de aproape patru decenii, între 1952 și 1991.
Considerat cel mai mare căpitan și cel mai longeviv jucător din istoria Universității, doctorului Mircea Luca i-au fost acordate distincția de „Maestru al Sportului”, Premiul „Meritul Sportiv” clasa a II-a, dar și titlul de „Cetățean de Onoare al Municipiului Cluj-Napoca”. De asemenea, în semn de recunoștință pentru povestea sa în alb și negru, în anul 2013, statuia sa, realizată de sculptorul Ilarion Voinea, a fost amplasată lângă intrarea principală a stadionului Cluj Arena, la doar câțiva metri distanță de casa sufletului său.
La 87 de ani, Mircea Luca s-a stins din viață, pe data de 29 iulie 2008, la Cluj-Napoca, orașul căruia i-a dat tot ce a avut mai bun: de la devotament și optimism, la pricepere și precizie chirurgicală, toate în slujba oamenilor, cu „vocala magică” pe piept timp de 17 ani și în suflet o viață.
Surse: 4everucluj.ro, visitcluj.ro
;)
