POVEȘTI STUDENȚEȘTI. Denis Hordouan și planurile pentru 2018

POVEȘTI STUDENȚEȘTI. Denis Hordouan și planurile pentru 2018

14 ian. 2018 14:00:00
Serialul “Povești studențești”, prin intermediul căruia vă facem cunoștință cu tinerii jucători ai Universității Cluj, continuă în 2018 cu episodul 9. Astăzi îl aducem în fața voastră pe purtătorul tricoului cu numărul 77, mijlocașul dreapta Denis Hordouan.  Aventura sa la “U” a început în Liga a 4-a. Crescut la Bistrița, de către defuncta Gloria, a fost la un pas să ajungă la Unirea Dej, dar a semnat, până la urmă, un contract cu “Șepcile roșii”. Drumul spre prima echipă s-a dovedit destul de lung și anevoios, iar debutul a venit abia spre finalul lunii mai a anului trecut, la Mihai Viteazu, într-o victorie a “studenților” cu 6-1, sub comanda antrenorului nostru de atunci, Marius Popescu. A intrat în partea a doua a acelui meci și a reușit, pe parcurs, să-și securizeze locul de titular. Un fotbalist pe care îl recomandă, la cei 19 ani pe care îi va împlini săptămâna viitoare, calități precum inteligența în joc, viteza și personalitatea.  Denis vorbește deschis despre reușitele și regretele anului recent încheiat, planurile pentru 2018 și capitolele la care mai are de lucrat.  “Am avut mari emoții în momentul în care am auzit că voi fi trimis în teren la acea partidă de la Mihai Viteazu, deoarece e o onoare să îmbraci tricoul alb-negru. Am intrat în repriza a doua și mi-am dorit enorm să impresionez. Cred că am jucat destul de bine. M-am bucurat de multe momente frumoase în 2017. În primul rând, am jucat aproape meci de meci și am reușit să aducem Dinamo la Cluj, în Cupa României. Regret că nu am jucat atunci, dar acesta este fotbalul, am tot timpul înainte. Am fost în lot, însă. În acest an mi-aș dori să marchez, pentru că nu am făcut-o până acum, să evoluez ca jucător și să promovăm în liga secundă. Nu cred că ne va pune nimeni probleme în lupta pentru îndeplinirea obiectivului, însă trebuie să rămânem modești și să tratăm serios fiecare partidă. În ceea ce mă privește, aș îmbunătăți forța, viziunea de joc, masa musculară și capacitatea de efort”, ne-a mărturisit “Hordo”, care, după “U” Cluj, a dezvoltat o pasiune pentru Barcelona, Lionel Messi și ... ping-pong.  “Barca joacă cel mai frumos fotbal din Europa, iar idolul meu este Messi. Îi admir capacitatea de viteză cu mingea la picior, driblingurile și faptul că joacă pentru echipă. Timpul liber îl petrec cu prietenii, dar îmi place să mă joc și tenis de masă”, a completat mijlocașul de bandă al Universității. Denis Hordouan va reveni la antrenamente luni, 15 ianuarie, când este programată reunirea lotului.  CV  Denis Hordouan Data și locul nașterii: 19.01.1999, Bistrița  Post: mijlocaș dreapta Numărul de pe tricou: 77 Înălțime / greutate: 1,74 m / 64 kg Alte echipe la care a evoluat: Gloria Bistrița  
Postat în Stiri De:
"Blugento" Admin
Distribuie:

Acest site web utilizează Cookie-uri

Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de social media și pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, împărtășim informații despre utilizarea site-ului nostru cu partenerii noștri de socializare, publicitate și analiză, care îl pot combina cu alte informații pe care le-ați furnizat-o sau pe care le-au colectat din utilizarea serviciilor lor. Sunteți de acord cu cookie-urile noastre dacă continuați să utilizați site-ul nostru web.

Mai multe detalii