Rămas bun, Gabi Jula!

Rămas bun, Gabi Jula!

31 aug. 2020 01:12:45

Astăzi, împreună cu suporterii noștri, ne-am luat rămas bun de la fostul jucător al Universității Cluj, Gabi Jula.

Începând cu ora 19:00, trupul atacantului a făcut o ultimă oprire la Cluj Arena. Suflarea ”U”-istă i-a adus un ultim omagiu lui Gabi, cu torțe, cântece și aplauze. La finalul momentului emoționant, jucătorii echipei noastre au depus o coroană.

Drum lin spre îngeri, Gabi!

Vei rămăne în sufletele noastre pentru totdeauna!

Gabi Jula și-a început cariera de fotbalist la FC Universitatea Cluj, debutând pentru clubul nostru în sezonul 1998-1999. După opt ani petrecuți în tricoul alb-negru, a ajuns la Oțelul Galați.

A făcut pasul către fotbalul german prin transferul la Energie Cottbus, formație pentru care a evoluat între 2008 și 2011. Acesta a petrecut doi ani la MSV Duisburg, în această perioada fiind împrumutat la Anorthosis Famagusta și VfL Osnabrück,

Atacantul a semnat cu Ceahlăul Piatra Neamț în 2013 și s-a întors un an mai târziu la echipa ce l-a format, la FC Universitatea Cluj. În finalul carierei a jucat pentru TuS Bersenbrück.

Postat în Stiri De:
ShopManager U Cluj
Distribuie:

Acest site web utilizează Cookie-uri

Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de social media și pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, împărtășim informații despre utilizarea site-ului nostru cu partenerii noștri de socializare, publicitate și analiză, care îl pot combina cu alte informații pe care le-ați furnizat-o sau pe care le-au colectat din utilizarea serviciilor lor. Sunteți de acord cu cookie-urile noastre dacă continuați să utilizați site-ul nostru web.

Mai multe detalii