Rămas bun, Remus Câmpeanu!

Rămas bun, Remus Câmpeanu!

8 apr. 2021 13:47:55

Astăzi ne-am luat rămas bun de la legenda clubului nostru, Remus Câmpeanu, cel care și-a dedicat întreaga viață Universității.

În ultimele zile, suflarea ”U”-istă i-a adus un omagiu lui Remus Câmpeanu. Astăzi, jucătorii Universității și membrii staff-ului au asistat la ceremonia de înmormântare și au depus o coroană la căpătâiul celui care reprezintă o mare parte din istoria lui ”U”.

Născut pe 8 septembrie 1938, Remus Câmpeanu a ajuns la ”U” la vârsta de 22 de ani și a purtat tricoul alb-negru până în 1974. A fost un fundaș stânga veritabil și a strâns 354 de prezențe pentru echipa „studenților”, marcând patru goluri. Una dintre aceste reușite a fost poate cea mai importantă din istoria clubului nostru. În 1965, ”U” (Știința Cluj la acea vreme) și Dinamo Pitești se întâlneau pe Stadionul „Republicii” din București, în ultimul act din Cupa României. Remus Câmpeanu era cel care purta banderola de căpitan. În minutul 12, înainta în viteză din linia defensivă, șuta în forță de la 30 de metri și înscria golul ce deschidea drumul Universității spre câștigarea Cupei României, primul și singurul trofeu cucerit de „studenți”. La finalul partidei, într-o explozie de bucurie, era purtat pe brațe de colegii săi.  

După ce a agățat ghetele în cui, a fost președintele clubului, funcție pe care a ocupat-o până în 1989, arătându-și iubirea și loialitatea pentru Simbol cu fiecare ocazie și a rămas alături de echipă până în ultima clipă.

Clujul are farmecul lui: cine vine și lucrează aici, dacă pleacă, va avea un gol în stomac că va părăsi orașul! Clujul are ceva ce nu e palpabil, nu știi de ce iubești Clujul, e ca dragostea... Cam așa e și Universitatea Cluj. Când vezi copiii care cântă "Haide U!", deși nu pricep prea mult din fotbal, nu ai cum să nu îndrăgești echipa. Bine, acest club e ceva aparte, scuzați-mi subiectivismul (Remus Câmpeanu)

Într-o emisiune Replay realizată în 2011 pe Cluj Arena, Remus Câmpeanu vorbea despre istoria Universității Cluj și despre cariera sa.

Drum lin către îngeri, Remus Câmpeanu!

Vei rămâne în sufletele noastre pentru totdeauna!

Postat în Stiri De:
ShopManager U Cluj
Distribuie:

Acest site web utilizează Cookie-uri

Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de social media și pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, împărtășim informații despre utilizarea site-ului nostru cu partenerii noștri de socializare, publicitate și analiză, care îl pot combina cu alte informații pe care le-ați furnizat-o sau pe care le-au colectat din utilizarea serviciilor lor. Sunteți de acord cu cookie-urile noastre dacă continuați să utilizați site-ul nostru web.

Mai multe detalii