Sâmbătă, de la ora 16:45, FC Universitatea Cluj o întâlnește în deplasare pe Politehnica Iași în etapa a 11-a a Superligii. Cu această ocazie, Răzvan Oaidă a prefațat partida și a vorbit despre sentimentele care îl încearcă înaintea debutului în tricoul lui "U", dar și obiectivele pe care și le propune în tricoul "studenților".
„Consider că în acest campionat nu mai există echipe mici sau echipe mai slab cotate. Cred că fiecare meci este foarte dificil și trebuie tratat ca atare. Au un antrenor nou, o energie nouă și cu siguranță nu ne va fi ușor. Știm ce avem de făcut, pregătim foarte bine meciurile și sunt încrezător în ceea ce privește meciul de la Iași.
Încercăm să câștigăm și sunt convins că băieții și staff-ul vor da 100% pentru că ne dorim victoria. Nu va fi ușor, dar acesta este obiectivul nostru, să câștigăm fiecare meci și vedem ce va fi la final", a analizat Răzvan Oaidă.
Mijlocașul sosit de la Rapid așteaptă primul meci oficial în tricoul Universității.
„Sunt pregătit de debut, nerăbdător. Cred că arătăm bine și sunt nerăbdător să jucăm. Aici, la "U", am găsit un mediu sănătos, un club bine organizat, o echipă dornică de rezultate și de performanță și sunt sigur că este un mediu foarte bun pentru mine, pentru a mă dezvolta și pentru a crește.
Colegii m-au primit foarte bine. Cu majoritatea mă știam dinainte. Am jucat împreună sau unul împotriva celuilalt. M-au primit foarte bine, este un grup unit. Consider că se vede și în teren că sunt foarte uniți și rezultatele arată acest lucru.
Debutul bun de campionat a fost unul dintre motivele pentru care am venit aici, care m-a determinat să vin aici. Cum am spus, cred că este un mediu foarte bun de a face performanță", a mai spus Oaidă.
Jucătorul clujenilor pune accent pe succesul echipei în detrimentul realizărilor individuale.
„Nu îmi doresc să îmi creez așteptări, pentru că sunt conștient că așteptările te conduc cumva la dezamăgire dacă nu le realizezi. Încerc să-mi pun calitățile în slujba echipei și cred că rezultatele echipei sunt mai presus decât rezultatele mele personale.
Nu am neapărat obiective personale, îmi doresc să fiu sănătos, să cresc de la meci la meci, să mă îmbunătățesc și, cum am spus, cred că este mediul propice pentru mine pentru a face acest lucru", a completat mijlocașul „studenților".
Oaidă a mai vorbit și despre debutul de campionat al lui "U" și cum vede viitorul formației noastre.
„Cu siguranță, cred că se poate mai mult. Important e ce ne dorim noi și cât de mult muncim pentru acest obiectiv. Consider că va fi bine la sfârșit.
Băieții au făcut ceva extraordinar până acum, au muncit pentru asta și este meritul lor, al staff-ului și al conducerii de aici. Ne bucurăm că suntem pe primul loc și important este să continuăm pe această linie. Sperăm să o ținem tot așa până la final (seria fără înfrângere-n.n.). Cred cu tărie că putem să facem ceva important anul acesta."
Fotbalistul echipei noastre a rămas impresionat de susținerea fanilor la cea mai recentă partidă de pe teren propriu.
„Am văzut atmosfera, a fost una foarte frumoasă, ca la un derby și cred că și jocul a fost pe măsură. Suporterii au fost extraordinari, au fost alături de noi. Am urmărit și înainte meciurile celor de la "U" Cluj și i-au susținut pe toată perioada campionatului. E ceva extraordinar", a mărturisit Oaidă.
În runda cu numărul 11 a Superligii, Universitatea va da piept cu Politehnica Iași. Meciul de pe stadionul „Emil Alexandrescu" este programat sâmbătă, 28 septembrie, de la ora 16:45 și poate fi urmărit în direct pe DigiSport și Prima Sport.