Remiză cu o pretendentă la titlu în etapa a doua a SuperLigii

Remiză cu o pretendentă la titlu în etapa a doua a SuperLigii

24 iul. 2022 22:03:22

FC Universitatea Cluj a terminat la egalitate duelul de la Mediaș cu CSU Craiova, scor 1-1 (1-0), în etapa a doua a SuperLigii. Pentru „studenți” acesta a fost primul joc considerat acasă de la revenirea pe prima scenă a fotbalului românesc.

Meciul a început excelent pentru „U”, scorul fiind deschis în minutul 6, când Ioan Filip a punctat cu un șut din careul de șase metri în urma unei lovituri libere. În minutul 10, Alex Chipciu a semnat o nouă oportunitate pentru echipa noastră, însă portarul Lazar a îndepărtat pericolul.

După trecerea primului sfert de oră al partidei, Martin Remacle a pătruns în careu din banda stângă și a avut o execuție în forță, portarul Craiovei fiind pus din nou la treabă și a păstrat diferența minimă de pe tabelă. Duelurile au trecut ulterior mai mult la mijlocul terenului pentru următoarele minute și în ultima parte a reprizei „U” a beneficiat de alte două ocazii de a marca, mai întâi prin Adrian Bălan (min. 36) și apoi prin Ioan Filip (min. 45).

Oltenii au avut prima ocazie mai serioasă din partea secundă, apoi Chipciu a replicat (min. 57), dar în cele din urmă oaspeții au restabilit egalitatea în minutul 64, tot după o fază fixă, acum Papp aflându-se la finalizare în urma unui corner. La câteva zeci de secunde după această reușită a venit și primul avertiment din tabăra noastră, Roberto Romeo primind cartonaș galben, iar în minutul 69 Ely Fernandes a avut încă o ocazie de gol.

Erik Lincar a operat două modificări în decurs de cinci minute, în minutul 70 Purece intrând în locul lui Remacle, iar apoi Romeo i-a lăsat locul lui Baravykas. Ulterior, au ieșit Chipciu și Bălan, iar Briceag și Boiciuc au intrat, dubla schimbare producându-se în minutul 85.

Un ultim avertisment primit de Pires a fost urmat de ultima șansă a partidei pentru „U”, Ely șutând spre poarta lui Lazar.

S-a terminat 1-1 și continuăm vineri (29 iulie) cu o deplasare la Pitești, pe terenul lui FC Argeș.

FC Universitatea Cluj – CSU Craiova 1-1 (1-0)

Echipa de start:

Gorcea – Romeo, Ilie, Ispas, Pîrvulescu – Remacle, Pires, Filip – Chipciu, Bălan, Ely Fernandes. Au intrat pe parcurs Purece (min. 70), Baravykas (min. 74), Briceag (min. 85) și Boiciuc (min. 85).

Rezerve neutilizate: Brănescu – Pițian, Haită, Hofman, Moraru.

Antrenor: Erik Lincar

Postat în Fotbal Liga 2 Stiri De:
ShopManager U Cluj
Distribuie:

Acest site web utilizează Cookie-uri

Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de social media și pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, împărtășim informații despre utilizarea site-ului nostru cu partenerii noștri de socializare, publicitate și analiză, care îl pot combina cu alte informații pe care le-ați furnizat-o sau pe care le-au colectat din utilizarea serviciilor lor. Sunteți de acord cu cookie-urile noastre dacă continuați să utilizați site-ul nostru web.

Mai multe detalii