”U” a încheiat la egalitate partida de luni seara de pe Cluj Arena contra lui FC Argeș, 1-1, la capătul unui meci dominat și în care echipa noastră a ratat numeroase șanse de a marca mai multe goluri. „Studenții” au rămas pe locul 13 în urma acestui joc.
Universitatea putea deschide rapid scorul, Thiam având un șut din câțiva metri în minutul 2, Straton fiind la post și salvând. Cei care au marcat au fost însă oaspeții, FC Argeș deschizând scorul prin Garita (min. 18), care a profitat de ieșirea greșită a lui Gorcea și tabela indica 0-1 în dreptul piteștenilor.
Revenirea noastră în ofensivă a adus o ocazie în minutul 26 prin Fulop, acesta șutând în bară în urma unei centrări foarte bune venite din bandă, iar nu peste mult timp o minge pe care a reluat-o a fost scoasă de pe linia porții. Chipciu și Thiam au urmat cu ocazii bune, dar niciunul nu a prins spațiul porții. Tot în bară a ajuns și execuția lui Fulop din minutul 38, mijlocașul încercându-și norocul din interiorul careului cu un șut din prima.
Bic a încasat un cartonaș galben spre finalul primei reprize și la cabine s-a intrat cu 0-1 pentru FC Argeș în urma unei dominări evidente însă pentru ”U”.
Eugen Neagoe l-a trimis în teren pe Remacle la pauză în locul lui Bic, nou intratul făcându-și simțită prezența. Chipciu a trimis puțin peste cu o lovitură de cap nu la mult după reluarea jocului (min. 46), iar Thiam a șutat spre poarta lui Greab, intrat și el la pauză, execuția atacantului nostru fiind scoasă (min. 54).
Golul egalării avea să vină în minutul 61, Thiam reușind o centrare foarte bună din marginea careului și balonul a ajuns perfect pe capul lui Remacle, acesta învingându-l pe Greab pentru 1-1. După acest moment avea să urmeze o ultimă ocazie mare în minutul 75, când după șutul lui Fulop în blocaj mingea a sărit la Thiam, dar acesta nu a putut controla balonul și să înscrie din câțiva metri.
Fluierul final a adus a șasea remiză stagională, 1-1 contra lui FC Argeș pe teren propriu și intrăm în pauza competițională de trei săptămâni de pe locul 13 în Superligă. Următoarea rundă, a 19-a, ne găsește în deplasare la Petrolul Ploiești, în primele zile din decembrie.
FC Universitatea Cluj - FC Argeș Pitești 1-1 (0-1)
Echipa de start: Gorcea - Vlădoiu, Pițian, Ispas, Briceag - Simion, Filip (Purece, din min. 89), Bic (Remacle, din min. 46) - Chipciu (Bălan, din min. 57), Thiam, Fulop.
Rezerve neutilizate: Iliev – Romeo, Ilie, Hofman, Horșia.
Antrenor: Eugen Neagoe