Să înceapă fotbalul! Autodeal se alătură FC Universitatea Cluj în noul sezon de Superliga

Să înceapă fotbalul! Autodeal se alătură FC Universitatea Cluj în noul sezon de Superliga

15 iul. 2022 18:07:22

Autodeal, cea mai complexă și completă soluție pentru gestionarea costurilor și obligațiilor auto din România, este noul partener oficial al FC Universitatea Cluj, începând cu sezonul 2022 / 2023.

Din această postură, Autodeal va sprijini nou-promovata echipă în prima ligă să își îmbunătățească performanțele și să imprime stilului de joc valorile Autodeal: inovație, perseverență, eficiență, mobilitate.

Începând din acest sezon, logo-ul Autodeal va fi prezent pe echipamentul sportivilor conduși de antrenorul Erik Lincar, iar primul meci din acest sezon va avea loc duminică, de la ora 21:30, pe Național Arena, unde “U” Cluj va întâlni FCSB.

Asemeni „U” Cluj, și Autodeal a intrat într-o nouă etapă de dezvoltare, după ce, la finalul anului trecut, a atras o investiție de 450.000 de euro, de la doi investitori, pentru dezvoltarea de noi funcționalități și integrarea de noi parteneri strategici, aplicația fiind, în prezent, evaluată la 3 milioane de euro.

De la momentul lansării aplicației Autodeal și până în prezent, compania dezvoltatoare a operat peste 10 update-uri, majoritatea vizând noi funcționalități, îmbunătățiri în zona experienței de utilizare și corectarea unor bug-uri sau procese interne care au luat în calcul sugestiile utilizatorilor.

Cât privește dezvoltările de anul acesta și adăugarea de noi servicii în portofoliu, Autodeal își propune creșterea accelerată de noi utilizatori și poziționarea pe piață ca principalul jucător pe acest segment, concomitent cu introducerea serviciilor de rezervări, de asistență rutieră, leasing, parking și, pe termen lung, realizarea unui marketplace, unde vor fi comercializate, pentru început, anvelope și accesorii auto. Autodeal se va dezvolta în continuare punând accentul pe sectorul green cars, rent a car (oferindu-le utilizatorilor posibilitatea de a închiria mașini direct din aplicație) și last mile mobility.

Despre Autodeal

Autodeal este cea mai complexă și completă aplicație pentru gestionarea costurilor și obligațiilor auto disponibilă în România. Aplicația Autodeal digitalizează toate procesele generate de deținerea unui autoturism și permite administrarea cu ușurință și în siguranță, într-un singur loc, a tuturor programărilor și plăților aferente deținerii unui autoturism.

Autodeal integrează cel mai mare număr de servicii și permite utilizatorilor setarea de notificări de expirare pentru RCA, ITP, CI și permis de conducere, plata de taxe și amenzi, achiziția de roviniete, achiziția de polițe RCA și asigurări de călătorie.

Aplicația Autodeal poate fi descărcată gratuit din App Store, pentru dispozitivele care rulează sistemul de operare iOS, și din Google Play, pentru dispozitivele cu Android.

Aplicația Autodeal a fost lansată la jumătatea anului 2021 și este dezvoltată de Riolit Web,  companie clujeană înființată în 2019, a cărei misiune este să integreze toți jucătorii din segmentul auto într-o singură aplicație, în beneficiul utilizatorilor săi.

Postat în Fotbal Liga 2 Stiri Homepage Posts De:
ShopManager U Cluj
Distribuie:

Acest site web utilizează Cookie-uri

Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de social media și pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, împărtășim informații despre utilizarea site-ului nostru cu partenerii noștri de socializare, publicitate și analiză, care îl pot combina cu alte informații pe care le-ați furnizat-o sau pe care le-au colectat din utilizarea serviciilor lor. Sunteți de acord cu cookie-urile noastre dacă continuați să utilizați site-ul nostru web.

Mai multe detalii