Sebastian Chitoșcă: "Voi da totul pentru "U" Cluj!"

Sebastian Chitoșcă: "Voi da totul pentru "U" Cluj!"

5 apr. 2019 15:00:00
Mijlocașul stânga Sebastian Chitoșcă, ultima noastră achiziție, așteaptă momentul debutului în tricoul "alb-negru", dar și întâlnirea cu fanii Universității. "Vreau să îi fac să fie mândri de mine!", a transmis "Seba", la conferința de presă organizată, astăzi, la Cluj Arena. “Sunt încântat să fiu la Universitatea Cluj. Sper ca această mutare să fie într-un ceas bun și să debutez cât mai repede pentru noua mea echipă. Îmi doresc să o ajut cât pot de mult pe “U”, iar la finalul acestui sezon să fim în Liga 1. Obiectivul poate fi atins cu muncă și seriozitate. Sunt pregătit să fac față la Universitatea, chiar dacă la un astfel de club presiunea este mare. Faptul că Bogdan Lobonț este aici a cântărit serios în alegerea mea. E un om de fotbal foarte important, cu o carieră remarcabilă în spate, un exemplu pentru noi toți. Cred că orice jucător ar vrea să lucreze sub comanda unui astfel de antrenor. Îmi doresc să-i fac pe suporteri să fie mândri de mine. Voi da totul pentru ei și pentru echipă”, a spus jucătorul, care va purta tricoul cu numărul 92.  Chitoșcă a sosit de la FC Botoșani și a semnat, marți, un contract valabil până în vară cu echipa noastră. În carieră, a mai jucat pentru Ceahlăul Piatra Neamț, CSM Roman, FCSB, FC Voluntari și FC Brașov.  
Postat în Stiri De:
"Blugento" Admin
Distribuie:

Acest site web utilizează Cookie-uri

Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de social media și pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, împărtășim informații despre utilizarea site-ului nostru cu partenerii noștri de socializare, publicitate și analiză, care îl pot combina cu alte informații pe care le-ați furnizat-o sau pe care le-au colectat din utilizarea serviciilor lor. Sunteți de acord cu cookie-urile noastre dacă continuați să utilizați site-ul nostru web.

Mai multe detalii