Seria meciurilor amicale încheiate cu o victorie. ”U” – Minaur Baia Mare: 3-1

Seria meciurilor amicale încheiate cu o victorie. ”U” – Minaur Baia Mare: 3-1

30 iul. 2021 12:06:52

FC Universitatea Cluj a trecut cu 3-1 de Minaur Baia Mare, echipă din al treilea eșalon fotbalistic, în ultimul amical al perioadei de pregătire.

Antrenorul Erik Lincar a trimis din primul minut următoarea formație: Gorcea – Rus, Ispas, Gugu, Taub – Țurcan, Novac, Haită, Moraru, Pîrvulescu, Voinea.

Începutul de joc le-a aparținut oaspeților, aceștia reușind să marcheze primul gol al partidei în minutul 5.

Haită putea restabili egalitatea înainte de pauză, însă șutul acestuia din afara careului a lovit bara transversală.

Echipa Universității Cluj în a doua parte: Gorcea – Gîț, Vomir, Ispas, Mitrea – Dican, Balgiu – Hofman, Blejdea, Ribeiro – Boiciuc.

„Șepcile roșii” au preluat treptat conducerea jocului în a doua parte, elevii lui Erik Lincar punând presiune pe apărarea celor de la Minaur. Egalarea a venit în minutul 70. Sergio Ribeiro a executat o lovitură liberă din partea dreaptă, iar Denis Ispas, venit la prima bară, a deviat cu capul în plasa porții. În minutul 77, Alexandru Boiciuc (atacant venit în probe) a obținut o lovitură de la 11 metri, acesta fiind faultat în marginea careului de 16 metri. Cristian Balgiu a transformat de la punctul cu var și a adus scorul la 2-1. În minutele de prelungire, Sergio Ribeiro i-a așezat o minge lui Alexandru Boiciuc, vârful basarabean marcând cu un șut în forță de la 16 metri.

Marți, de la ora 18:00, echipa noastră va debuta în noua ediție a ligii secunde. ”U” va juca împotriva celor de la Politehnica Timișoara pe Cluj Arena.

Postat în Stiri De:
ShopManager U Cluj
Distribuie:

Acest site web utilizează Cookie-uri

Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de social media și pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, împărtășim informații despre utilizarea site-ului nostru cu partenerii noștri de socializare, publicitate și analiză, care îl pot combina cu alte informații pe care le-ați furnizat-o sau pe care le-au colectat din utilizarea serviciilor lor. Sunteți de acord cu cookie-urile noastre dacă continuați să utilizați site-ul nostru web.

Mai multe detalii