Soare și poftă de goluri în Antalya! “U” – Pyunik Erevan 4-1

Soare și poftă de goluri în Antalya! “U” – Pyunik Erevan 4-1

1 feb. 2019 14:00:00
Primul meci-test complet disputat în Turcia a echivalat cu o victorie clară a “studenților”, bifată vineri dimineață, împotriva ocupantei locului 3 din Armenia. După câteva zile în care ploaia și-a făcut de cap în Antalya, anulând “amicalul” cu Slavia Sofia, în timp ce împotriva bulgarilor de la Cherno More Varna s-a jucat doar o repriză (0-0), prima zi a lunii februarie a readus vremea ideală pentru fotbal, dar și primul succes al băieților noștri. Titular cu Pyunik, atacantul sosit de la Dinamo București, Mircea Axente, a debutat perfect în tricoul “alb-negru”. El a deschis scorul repede (min.3) și l-a majorat cu o execuție din alunecare, după “assist-ul” lui Gavra (36). Imediat, tocmai Gavra a fost cel care a făcut 3-0, cu un șut imparabil, acesta fiind și rezultatul înregistrat la pauză (39). “U” a început în forță și partea secundă, iar nou-intratul Norbert Janos, lansat de același Gavra, a scăpat singur cu portarul armean, l-a driblat și a marcat lejer (50). Patru minute mai târziu Pyunik a redus din diferență, dar până la final “Șepcile roșii” au ratat alte trei ocazii mari, prin Janos, Marius Coman respectiv Pârvulescu. Iată cum a arătat formația noastră: Prima repriză: Dinu – Căpușă, I.Ursu, Berci – A.Coman, Giurgiu, Florescu, Taub – Goga – Axente, Gavra Repriza secundă: Gorcea – Kofi, Cordoș, Prodan – Căpușă, Greu, O.Ursu, Sepsi – Pîrvulescu – Janos, M.Coman Altfel, sâmbătă și duminică ne vom dedica exclusiv antrenamentelor, câte două pe zi, iar luni vom da piept cu formația din prima ligă sârbă, Rad Belgrad (ora 16:00, ora României). Eventualele modificări în programul echipei vor fi comunicate pe site-ul nostru oficial, dar și pe pagina de Facebook. Așadar, stați aproape, pentru cele mai proaspete știri din cantonamentul “alb-negrilor”! Foto: FC Pyunik Photography        
Postat în Stiri De:
"Blugento" Admin
Distribuie:

Acest site web utilizează Cookie-uri

Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de social media și pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, împărtășim informații despre utilizarea site-ului nostru cu partenerii noștri de socializare, publicitate și analiză, care îl pot combina cu alte informații pe care le-ați furnizat-o sau pe care le-au colectat din utilizarea serviciilor lor. Sunteți de acord cu cookie-urile noastre dacă continuați să utilizați site-ul nostru web.

Mai multe detalii