“Studenții”, egal fără goluri pe Cluj Arena. Urmează “examenul” de la Ploiești

“Studenții”, egal fără goluri pe Cluj Arena. Urmează “examenul” de la Ploiești

25 mar. 2019 14:00:00
Cu un om în minus mai bine de o repriză și un arbitraj tendențios, echipa noastră a întrerupt, duminică seară, contra Argeșului, o serie de șapte victorii consecutive și a ratat, astfel, șansa de a se reinstala pe prima poziție, după rezultatele din weekend. Într-o atmosferă care a amintit de meciurile directe din Liga I, cu aproape 6.000 de fani vocali în spate, elevii lui Bogdan Lobonț au ieșit pe teren cu replici ale tricourilor în dungi orizontale purtate de fotbaliștii Universității în perioada 1969-1972. A urmat, imediat, un moment de reculegere pentru prietenii noștri, Radu Țenter și Dan Porcuțan, îndelungi aplauze din partea unui stadion întreg, iar derby-ul era gata de start! Așa că “U” a încercat să preseze, să își facă repede meciul ușor. Era abia minutul 3 când Pîrvulescu a plecat pe contraatac și l-a pus la încercare pe Grecu, portarul piteștean a reținut fără probleme, dar toate privirile s-au mutat repede în partea opusă, acolo unde Buhăescu a marcat în urma unui corner, însă arbitrul de pe acea parte a indicat ofsaid (15). Ținută în meci, Universitatea nu s-a mai apropiat periculos de poarta oaspeților, nu a fost suficient de incisivă, ba mai mult, a rămas în zece oameni chiar înaintea pauzei. Căpitanul nostru de duminică, Dorin Goga, a încercat să protejeze balonul într-un duel cu Panait, dar și-a lovit adversarul, involuntar, cu palma în figură, iar “centralul” Cătălin Buși i-a arătat direct cartonașul roșu (42). “U” a rezistat într-o repriză secundă săracă în ocazii clare, dar combinată cu durități și un arbitru de centru care a ieșit din nou în evidență. Astfel, după o serie de cartonașe galbene arătate foarte ușor băieților noștri, Năstăsie l-a faultat pe Giurgiu la o fază similară celei care a dus la eliminarea lui Goga, dar jucătorul Argeșului a văzut doar “galben” (63). Cum nu s-a mai întâmplat nimic notabil până la final, “Șepcile roșii” au pierdut primele lor puncte în mandatul lui Bogdan Lobonț și au coborât pe locul 3, cu 57 de puncte. Sâmbătă, de la ora 18:30, “studenții” vor disputa un nou meci de gală, de această dată la Ploiești, cu Petrolul. Primul “11” al Universității a arătat astfel: Dur-Bozoancă – Căpușă, Abrudan, Berci – A. Coman (87, Greu), Giurgiu, Sepsi (80, N. Janos), Taub – Pîrvulescu – Goga, Axente (67, M. Coman)   DECLARAȚII Bogdan Lobonț, antrenor FC Universitatea Cluj: “Băieții au făcut o partidă extraordinară, în zece oameni. Au demonstrat personalitate, atitudine și curaj. Acesta este drumul pe care trebuie să mergem și îi felicit că au aplicat tot ceea ce le-am cerut încă din momentul în care am preluat echipa. Mai sunt partide de jucat, știm unde mai trebuie să muncim, ce e nevoie să îmbunătățim și vom crește de la un meci la celălalt, sunt convins. Urmează partide dificile, împotriva unor adversari care, la rândul lor, vor să câștige. Tocmai din acest motiv fotbalul este atât de frumos. Nu comentez arbitrajul, deoarece atenția noastră trebuie să se îndrepte spre cu totul alte lucruri. Sunt și ei oameni, toți putem greși, primul care o face sunt eu. Cu alte cuvinte, văd greșeala ca pe un moment de creștere. Sunt convins că într-o zi o să jucăm ceea ce îmi doresc, muncim pentru asta în fiecare zi. Toate echipele evoluează împotriva unui adversar, fiecare dintre ele vrea să câștige, să obțină puncte. Avem timp, până sâmbătă, să pregătim așa cum trebuie partida de la Ploiești, cu Petrolul” Gabriel Giurgiu, mijlocaș FC Universitatea Cluj: “Știam că ne așteaptă un meci greu, am rămas în inferioritate și am fost nevoiți să muncim mai mult, dar în fotbal se întâmplă și asemenea lucruri, nu avem ce să facem. Am încercat să ne apărăm bine și să mergem pe contraatac, unde nu am reușit să înscriem, însă e bine că nu am luat nici gol. Mergem înainte, pentru că mai sunt multe etape până la final. Important este ceea ce facem noi, chiar dacă se încurcă unele dintre contracandidatele noastre. Noi trebuie să ne câștigăm meciurile și să adunăm puncte, iar la final să promovăm. Suntem obligați să ne îmbunătățim jocul, era foarte important să învingem duminică, dar, până la urmă, am obținut un punct în zece oameni. Ne dorim să arătăm mult mai bine la Ploiești și să ne impunem”   Foto: Silviu Cristea
Postat în Stiri De:
"Blugento" Admin
Distribuie:

Acest site web utilizează Cookie-uri

Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de social media și pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, împărtășim informații despre utilizarea site-ului nostru cu partenerii noștri de socializare, publicitate și analiză, care îl pot combina cu alte informații pe care le-ați furnizat-o sau pe care le-au colectat din utilizarea serviciilor lor. Sunteți de acord cu cookie-urile noastre dacă continuați să utilizați site-ul nostru web.

Mai multe detalii