“Studenții”, pe podium. “U” Cluj – Viitorul Ghimbav 7-2

“Studenții”, pe podium. “U” Cluj – Viitorul Ghimbav 7-2

30 sept. 2017 15:00:00
Echipa noastră s-a instalat pe locul 3, la capătul unei partide în care s-au înscris nouă goluri. Recitalul l-a deschis Ursu, după “assist-ul” lui Greu (10), în timp ce Goga a fost aproape de 2-0, însă Rusu l-a blocat (16). La prima tentativă de atac a oaspeților, Takacs a respins riscant de lângă Pavel, balonul a prins cadrul porții și l-a învins pe Dinu, ușor ieșit dintre buturi (28). “Studenții” au revenit repede în avantaj, după ce același Ursu, servit ideal în banda stângă, a driblat un adversar și a înscris la colțul scurt (37), stabilind scorul pauzei. Partea secundă a adus alte șase reușite. Prima dintre ele i-a aparținut lui Greu, în startul reprizei (52), în timp ce Abrudan a dus scorul la 4-1, cu o lovitură de cap (72). Viitorul Ghimbav nu s-a resemnat, iar Sergiu Mihai a înscris al doilea gol al formației sale, două minute mai târziu. Spre final, Takacs a driblat mai mulți adversari și s-a revanșat cu stil pentru eroarea din minutul 28. Apoi, Goga n-a avut emoții la penalty-ul pe care l-a obținut tot el (87), iar Hațiegan a închis tabela, după ce, inițial, Giurgiu a izbit transversala (90). S-a terminat 7-2 și “U” Cluj a urcat pe locul 3, cu 10 puncte, dar și cu un meci mai puțin disputat. În fruntea clasamentului s-a instalat ACS Fotbal Comuna Recea (13 puncte), urmată de Metalurgistul Cugir (12). Marți, la ora 20:00, “studenții” vor primi vizita Olimpiei Satu Mare, în turul 4 al Cupei României. “U” CLUJ – VIITORUL GHIMBAV 7-2 (2-1) Au înscris: Ursu (10, 37), Greu (52), Abrudan (72), Takacs (82), Goga (87, penalty), Hațiegan (90) / Takacs (autogol, 28), Sergiu Mihai (74) “U” Cluj: Dinu – Takacs, Cordoș (29, Abrudan), Onicaș, Manu – Giurgiu (C), Micaș (87, Moldoveanu) – Hordouan (52, Hațiegan), Greu, Ursu (77, Lemac) – Goga Viitorul Ghimbav: Rusu – Munteanu, Ghinea, Rotaru, Pavel – Tudorache, Mihai – Drugă, Cincu, Paraschiv – Chingaru Stadion: Cluj Arena Teren: bun Spectatori: 1.500
Postat în Stiri De:
"Blugento" Admin
Distribuie:

Acest site web utilizează Cookie-uri

Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de social media și pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, împărtășim informații despre utilizarea site-ului nostru cu partenerii noștri de socializare, publicitate și analiză, care îl pot combina cu alte informații pe care le-ați furnizat-o sau pe care le-au colectat din utilizarea serviciilor lor. Sunteți de acord cu cookie-urile noastre dacă continuați să utilizați site-ul nostru web.

Mai multe detalii