Toți pentru 1! “Studenții” debutează, vineri, în cel mai tare sezon de Liga 2 din ultimii ani

Toți pentru 1! “Studenții” debutează, vineri, în cel mai tare sezon de Liga 2 din ultimii ani

2 aug. 2018 15:00:00
CONTEXT. FC Universitatea Cluj deschide sezonul competițional 2018-2019 al ligii secunde cu meciul împotriva celor de la Metaloglobus București, programat vineri, la ora 18:00, pe stadionul Trans-Sil din Târgu Mureș.  Antrenorul Adrian Falub a subliniat câteva aspecte înaintea stagiunii la finalul căreia echipa noastră își propune să revină în Liga 1 și le-a transmis, pe această cale, un mesaj suporterilor.  “Va fi un start de sezon cu atât mai greu cu cât cel puțin primul meci considerat pe teren propriu îl vom juca tot în deplasare. Apoi vor urma două partide cu echipe foarte bune, care își propun, la rândul lor, promovarea, Chindia Târgoviște și Energeticianul. Nu va mai fi la fel ca în Liga a IV-a, când am câștigat la scoruri astronomice, este clar, iar suporterii sper să înțeleagă acest lucru, să aibă răbdare și să ne fie alături, la fel ca până acum, pentru că avem mare nevoie de ei. Prima partidă de campionat este și cea mai dificilă, deoarece în aceste momente valorile se egalizează, însă trebuie să câștigăm meciul cu Metaloglobus”, a declarat Falub.  UNDE VEDEM MECIUL? Partida va fi transmisă de Digisport, Telekom TV și Look TV, însă va putea fi urmărită și în format live-text, pe pagina oficială de Facebook a clubului nostru. De asemenea, cei care nu vor fi în fața televizorului vor putea să asculte meciul în direct la Radio Cluj. ADVERSARUL NOSTRU. Deși a încheiat sezonul trecut pe loc retrogradabil, prima sub linie, Metaloglobus București a profitat de retragerea celor de la CS Afumați și a rămas în Liga 2.   ȘTIAȚI CĂ? Octavian Abrudan, Andrei Cordoș, Gabriel Giurgiu, Iuliu Hațiegan, Octavian Ursu, Răzvan Greu, Dorin Goga și George Florescu sunt fotbaliștii din lotul actual care au bifat meciuri pentru “U” și în sezoanele precedente de Liga 2. Într-un top 3 al aparițiilor se află Giurgiu (cu 7 sezoane), urmat de Goga (golgheterul echipei la nivelul acestui eșalon – 25 de reușite) și Abrudan, ambii cu câte cinci sezoane în liga secundă. Nu în ultimul rând, dacă va juca la Târgu Mureș, mijlocașul Răzvan Greu va ajunge la partida cu numărul 50 în tricoul Universității.  MECIURILE ETAPEI. Prima etapă din Liga 2 mai programează întâlnirile ACS Energeticianul – Luceafărul Oradea, CS Mioveni – Academica Clinceni, FC Argeș - CS Balotești, Aerostar Bacău – Pandurii Târgu Jiu, Dacia Unirea Brăila – Ripensia Timișoara, Farul Constanța – ACS Poli Timișoara, Petrolul Ploiești – Sportul Snagov, Daco-Getica București – UTA Arad, ASU Poli Timișoara – Chindia Târgoviște.  
Postat în Stiri De:
"Blugento" Admin
Distribuie:

Acest site web utilizează Cookie-uri

Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de social media și pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, împărtășim informații despre utilizarea site-ului nostru cu partenerii noștri de socializare, publicitate și analiză, care îl pot combina cu alte informații pe care le-ați furnizat-o sau pe care le-au colectat din utilizarea serviciilor lor. Sunteți de acord cu cookie-urile noastre dacă continuați să utilizați site-ul nostru web.

Mai multe detalii