„Trebuie să trecem peste aceste momente mai grele și să câștigăm mâine”

„Trebuie să trecem peste aceste momente mai grele și să câștigăm mâine”

6 mar. 2020 10:00:00

Etapa a 24-a aduce un nou duel pe Cluj Arena, „studenții” primesc vizita celor de la Metaloglobus București, echipă ce se situează pe a șaptea treaptă a clasamentului înaintea meciului de sâmbătă, ce va începe la ora 14:00.

Dacă ”U” a remizat în primele două jocuri ale anului, 1-1 pe teren propriu cu FC Argeș și 2-2 pe „Municipalul” din Buzău, în fața Gloriei, bucureștenii se află într-o situație mai specială, după înfrângerea 0-3 de pe terenul Ripensiei, în prima etapă a returului, formația condusă de Marius Măldărășanu a câștigat următorul joc cu 3-0, prin neprezentarea celor de la Sportul Snagov, echipă exclusă din competiție.

Cele două formații s-au întâlnit pe parcursul sezonului trecut, FC Universitatea Cluj impunându-se pe Cluj Arena (2-0), dar și în deplasarea din Capitală (1-0). În turul acestei ediții de campionat, pe Stadionul „Metaloglobus”, Ovidiu Herea a punctat de două ori și a adus victoria gazdelor.

Adrian Falub a vorbit despre meciul de sâmbătă.

„Trebuie să trecem peste aceste momente mai grele și să câștigăm mâine. Momentan noi construim o echipă, a cărei finalitate este promovarea la sfârșitul sezonului viitor. Sunt puțin îngrijorat în ceea ce privește portarii, pentru că am luat gol la primul șut pe spațiul porții și în meciul de acasă împotriva celor de la FC Argeș, dar și în deplasarea de la Buzău. Până acum am avut o pierdere foarte mare în lot, Mureșan nu este complet refăcut. Goga a suferit o lovitură în zona intercostală, însă ambii vor efectua un antrenament sâmbătă dimineața, urmând ca apoi să luam o decizie pentru meci”, a declarat managerul sportiv al Universității, Adrian Falub, în fața jurnaliștilor.

Jocul împotriva celor de la Metaloglobus a fost prefațat și de atacantul Universității, Cristian Gavra:

„Meciul cu Metaloglobus e unul foarte important pentru noi, sper să câștigăm cele 3 puncte și apoi să legăm victorii. Nu ai cum să ai moralul foarte ridicat după atâtea remize, dar privesc și partea bună a lucrurilor, e important că mereu am revenit după ce am fost conduși, atât acasă, cât și în deplasare. Avem avantajul de a juca în fața publicului nostru și trebuie să le dăruim victoria și în primul rând să-l comemorăm cum trebuie pe Radu Țenter.”

Vidican Rareş George (Satu Mare) va fi arbitrul de centru pentru această partidă și va fi ajutat de la margine de Corb Ioan Alexandru (Satu Mare) și Cimponeriu Călin (Lugoj).

Biletele pentru meciul cu Metaloglobus, programat sâmbătă, 7 martie, la ora 14:00, sunt disponibile online, dar le găsiți și în locațiile deja tradiționale: magazinul oficial FC Universitatea Cluj (situat lângă casele de bilete de la Cluj Arena, zilnic: 12:00 – 20:00), standul clubului din Iulius Mall (zilnic: 10:00-22:00), BTArena (zilnic: 11:00-19:00), Cluj Arena (casele de bilete se deschid în ziua meciului la ora 10:00).

Cu ocazia zilei de 8 martie, toate doamnele și domnișoarele vor avea acces liber la partida de sâmbătă. Biletele gratuite pot fi ridicate doar din punctele fizice de vânzare specificate mai sus.

Postat în Fotbal Liga 2 Interviu Stiri De:
ShopManager U Cluj
Distribuie:
Stiri

Acest site web utilizează Cookie-uri

Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de social media și pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, împărtășim informații despre utilizarea site-ului nostru cu partenerii noștri de socializare, publicitate și analiză, care îl pot combina cu alte informații pe care le-ați furnizat-o sau pe care le-au colectat din utilizarea serviciilor lor. Sunteți de acord cu cookie-urile noastre dacă continuați să utilizați site-ul nostru web.

Mai multe detalii