Trei puncte și urcăm pe locul trei. CS Mioveni –  ”U”: 0-1

Trei puncte și urcăm pe locul trei. CS Mioveni – ”U”: 0-1

26 oct. 2020 21:46:26

FC Universitatea Cluj obține o victorie mare, 1-0, la Mioveni, pe terenul unei echipe incomode, pragmatice, care sezonul trecut a luptat pentru promovarea în Liga 1.

Acest rezultat o propulsează pe ”U” pe podiumul campionatului. Echipa noastră are în prezent 17 puncte strânse în cele nouă jocuri. Deasupra echipei noastre sunt poziționate U Craiova 1948 (21 de puncte în opt meciuri) și Metaloglobus (19 puncte în nouă meciuri. ASU Politehnica Timișoara ocupă poziția a patra, cu 17 puncte, însă cu un meci mai puțin față de alb-negri.

 

Meciul de pe Stadionul „Orășenesc”, ultimul al unei luni octombrie pline de rezultate bune, a debutat cu o primă ocazie a gazdelor în minutul 8. Toma a șutat din afara careului mare, pe centru, pentru a-l încălzi pe Vâtcă. La mijlocul primei reprize, una în care jocul s-a concentrat în zona mediană, Negrean a oferit și prima replică a echipei noastre. Mijlocașul a șutat din 19 metri, dar mingea a fost  reținută de Iustin Popescu. La următoarea fază, Vâtcă, aflat pentru prima dată în poarta Universității într-un meci de campionat, a avut un reflex fantastic la o reluare din 10 metri a lui Negruț. Timpul se scurgea, iar tabela rămânea neschimbată. Pe finalul primei părți, Vâtcă a avut o nouă intervenție reușită și a păstrat poarta intactă.

 

Costel Enache a mutat la pauză, schimbând toată banda stângă. Au ieșit Neciu și Pîrvulescu și au intrat Taub și Ribeiro. Jocul s-a reluat cu accente de duritate în ambele tabere, iar intrările periculoase nu au întârziat să apară.

 

În minutul 56, Idan Golan a obținut posesia și a urcat cu mingea la picior din banda stângă, finalizând acțiunea cu un șut frumos de la distanță, respins cu greu de portarul oaspeților. Șutul lui Golan a anunțat bijuteria de gol ce a venit peste alte trei minute. Meșter, intrat pe parcursul celui de-al doilea act, a construit o fază pe cont propriu în dreapta și i-a pasat în centru lui Negrean. Tânărul mijlocaș crescut de academia Universității a preluat mingea și a plasat-o cu piciorul stâng aproape de vinclul porții lui Popescu, fără șansă pentru acesta. ”U” a devenit a doua echipă care a reușit să înscrie pe terenul celor de la CS Mioveni, după Metaloglobus.

 

Experimentatul Goga și Dican, un adevărat turn de control pentru mijlocul terenului, au intrat și au stabilizat evoluția echipei. Până la final, meciul a fost unul închis, fără mari ocazii de poartă, apărarea noastră rezistând cu brio la încercările ofensive ale argeșenilor, iar elevii lui Costel Enache se întorc cu trei puncte din această deplasare.

 

Costel Enache: „E o bucurie de moment, dar e un pas înainte. Lupta va fi superechilibrată, de la locul 11 în sus toate echipele se pot bate pentru promovare, va fi o luptă lungă şi dură”

 

Echipa trimisă în teren de Costel Enache: Vâtcă – Neciu, Tamaș, Luchin, Inacio – Pîrvulescu, Negrean, Novac, Golan, Mâneran – Gavra.

 

Au mai intrat: Taub, Ribeiro, Meșter, Goga, Dican.

 

Pentru ”U” urmează un nou test dificil, o reeditare a unui meci de tradiție în fotbalul românesc. Etapa viitoare, „studenții” se vor deplasa pe terenul celor de la Rapid București.

Postat în Stiri De:
ShopManager U Cluj
Distribuie:

Acest site web utilizează Cookie-uri

Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de social media și pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, împărtășim informații despre utilizarea site-ului nostru cu partenerii noștri de socializare, publicitate și analiză, care îl pot combina cu alte informații pe care le-ați furnizat-o sau pe care le-au colectat din utilizarea serviciilor lor. Sunteți de acord cu cookie-urile noastre dacă continuați să utilizați site-ul nostru web.

Mai multe detalii