“U” – FC Argeș, primul duel al anului pe Cluj Arena. „Un meci foarte greu, dar avem un avantaj jucând acasă”

“U” – FC Argeș, primul duel al anului pe Cluj Arena. „Un meci foarte greu, dar avem un avantaj jucând acasă”

20 feb. 2020 14:00:00
FC Universitatea Cluj deschide returul acestui sezon al ligii secunde cu un joc împotriva celor de la FC Argeș, echipă aflată pe locul patru înaintea etapei cu numărul 22. În ultimele cinci meciuri oficiale dintre cele două echipe „studenții” s-au impus o singură dată, acasă, cu 2-0 în stagiunea 2009-2010 din Liga a II-a. Piteștenii au avut câștig de cauză în două rânduri, impunându-se pe Stadionul Nicolae Dobrin, atât în turul sezonului trecut (2-1), cât și în turul stagiunii actuale (1-0). La conferința de presă premergătoare întâlnirii, antrenorul “Șepcilor roșii”, Adrian Falub, a vorbit despre punctele tari ale adversarului. Tot în vederea jocului de vineri, el consideră suporterii de pe Cluj Arena și unitatea grupului de jucători principalele atuuri în fața argeșenilor. “Sunt convins că vom avea un meci foarte greu cu FC Argeș, pentru că întâlnim un adversar care își propune promovarea și o face pe bună dreptate. E o echipă omogenă, bine echilibrată pe posturi, valoroasă, o formație pe care noi nu am reușit să o învingem de când am promovat în Liga a II-a. Au fost două înfrângeri și o remiză pe Cluj Arena, în condițiile în care am jucat mult timp în inferioritate numerică. Cred că va fi un joc foarte greu, dar avem un avantaj jucând acasă. Toate echipele care vin aici se închid și încearcă să joace pe contraatac. Vom fi nevoiți să știm să jucăm în terenul advers, să facem un pressing avansat, să avem o posesie bună, pentru a desface apărarea adversă, deoarece FC Argeș se apără exemplar. Are jucători de viteză, foarte buni pe contraatac. Până la urmă se reia a doua parte a sezonului, valorile se echilibrează și am încredere în băieții mei, simt că sunt cu toții motivați pentru a câștiga vineri. Au transferat un vârf puternic, pe Turkovic, dar au și alți fotbaliști periculoși pe contraatac, precum Blejdea sau Nini Popescu, în timp ce Năstăsie este un pasator foarte bun, iar Tofan și Mușat pot să plece foarte bine din linia a doua. Buhăescu, la fel, are și el multă experiență la nivelul ligii secunde” a spus managerul sportiv al Universității, Adrian Falub. Dorin Goga a tras câteva concluzii după pauza de iarnă. “Perioada aceasta de pregătire a fost cea mai bună dintre cele patru pe care le-am prins eu la Universitatea Cluj. Cred că a fost cel mai reușit cantonament, am reușit să facem toate lucrurile pe care ni le-am propus, iar acest lucru s-a văzut și în meciurile amicale. S-a lucrat foarte bine, suntem pregătiți să arătăm adevărata față a lui “U”. Consider că acest aspect contează cu adevărat, nu ceea ce face adversarul. Jucătorii noi s-au acomodat foarte bine, suntem un grup unit, iar acest lucru se va vedea. În ceea ce mă privește, vârsta nu își spune cuvântul, am simțit asta și în cantonament. Încerc să mă pregătesc cât mai bine și să dau un randament cât mai bun” Partida cu FC Argeș a fost prefațată și de către Daniel Stanciu, directorul general al echipei noastre. „Am avut o strategie în iarnă în care ne-am propus să aducem jucători care să facă diferența și să aducă plusul de care aveam nevoie. Lista a fost mult mai lungă, dar a contat foarte mult caracterul jucătorilor, jucători care să fie obișnuiți cu performanța și presiunea. Ne gândim la viitor, însă trebuie să fim atenți cu prezentul, să ne îndeplinim principalul obiectiv, acela de a menține echipa în Liga a II-a, după care să întărim acest grup pentru viitorul sezon, unul în care vom ataca promovarea. Asta își dorește toată lumea, de la suporteri la conducerea clubului și angajați. Cred că am făcut transferuri bune, iar din punct de vedere al condițiilor financiare vorbim despre ceva cu mult sub ceea ce a fost în perioadele trecute. Sunt fotbaliști cu experiență, care pot să ne ajute să construim un lot competitiv, atât din punct de vedere sportiv, cât și valoric. Am evitat să aducem jucători din străinătate, dacă nu am avut foarte multe informații despre ei. Am încercat să fim mai atenți din acest punct de vedere și să ținem cont de aspectul financiar. Cred că am demonstrat că se pot aduce jucători importanți, cu experiență în Liga 1, care au câștigat trofee și pot să evolueze cu sufletul. Noii-sosiți și-au dorit cu adevărat să joace la Universitatea Cluj, indiferent de numele echipei de la care au venit. Ei se simt foarte bine aici. Am avut parte în Cipru de un cantonament reușit din toate punctele de vedere, la un preț accesibil. Toate transferurile s-au făcut cu acceptul meu, al lui Adrian Falub și, bineînțeles, a conducerii clubului. Trebuie să privim cu încredere reluarea campionatului, să ducem echipa cât mai sus. De aici încolo intervine munca staff-ului tehnic și a jucătorilor, care, cu siguranță, vor putea să facă diferența în partidele viitoare. Sunt sigur că lucrurile vor arăta mai bine. E un nou început pentru noi și avem mare nevoie de aportul fanilor noștri. La “U” Cluj e nevoie de mult mai mult. Trebuie să te bați pentru locul de titular, să dai totul, dar și să joci la victorie fiecare meci. Ne-am săturat de remize și înfrângeri, în condițiile în care am jucat împotriva unor adversari mult sub nivelul nostru. Sau poate că noi i-am supraevaluat. Trebuie să vorbim mai puțin și să demonstrăm mai mult pe teren. Ieri am avut o întâlnire cu domnul Ovidiu Vasu, directorul Clubului Sportiv Universitatea Cluj. Sperăm ca în zilele următoare să semnăm un protocol de colaborare, deoarece e clar că sportul clujean e reprezentat de aceeași siglă. Vrem, printre altele, să atragem atenția asupra sportului, dar și a faptului că avem nevoie de investiții mai mari la nivelul bazelor sportive. Ne dorim să fim cât mai vizibili în centrele studențești, să atragem viitorii suporteri spre Universitatea și, nu în ultimul rând, să dezvoltăm academia clubului”   Adrian Falub nu va putea conta vineri seară pe Artur Crăciun și Rareș Takacs, ambii suspendați. Partida va fi condusă la centru de Florin Mihai Marcu din Oradea, ajutat la cele două margini de Ionuț Marius Bobe (Videle) și Mihăiță Necula (București). Biletele sunt disponibile online, pe www.fcuniversitateacluj.ro, dar le găsiți și în locațiile deja tradiționale: magazinul oficial FC Universitatea Cluj (situat lângă casele de bilete de la Cluj Arena, zilnic: 12:00 – 20:00), standul clubului din Iulius Mall (zilnic: 10:00-22:00), BTArena (zilnic: 11:00-19:00) respectiv Cluj Arena (casele de bilete se deschid în ziua meciului la ora 14:00). |full_html|FC Universitatea Cluj deschide returul acestui sezon al ligii secunde cu un joc împotriva celor de la FC Argeș, echipă aflată pe locul patru înaintea etapei cu numărul 22. În ultimele cinci meciuri oficiale dintre cele două echipe „studenții” s-au impus o singură dată, acasă, cu 2-0 în stagiunea 2009-2010 din Liga a II-a. Piteștenii au avut câștig de cauză în două rânduri, impunându-se pe Stadionul Nicolae Dobrin, atât în turul sezonului trecut (2-1), cât și în turul stagiunii actuale (1-0). La conferința de presă premergătoare întâlnirii, antrenorul “Șepcilor roșii”, Adrian Falub, a vorbit despre punctele tari ale adversarului. Tot în vederea jocului de vineri, el consideră suporterii de pe Cluj Arena și unitatea grupului de jucători principalele atuuri în fața argeșenilor. “Sunt convins că vom avea un meci foarte greu cu FC Argeș, pentru că întâlnim un adversar care își propune promovarea și o face pe bună dreptate. E o echipă omogenă, bine echilibrată pe posturi, valoroasă, o formație pe care noi nu am reușit să o învingem de când am promovat în Liga a II-a. Au fost două înfrângeri și o remiză pe Cluj Arena, în condițiile în care am jucat mult timp în inferioritate numerică. Cred că va fi un joc foarte greu, dar avem un avantaj jucând acasă. Toate echipele care vin aici se închid și încearcă să joace pe contraatac. Vom fi nevoiți să știm să jucăm în terenul advers, să facem un pressing avansat, să avem o posesie bună, pentru a desface apărarea adversă, deoarece FC Argeș se apără exemplar. Are jucători de viteză, foarte buni pe contraatac. Până la urmă se reia a doua parte a sezonului, valorile se echilibrează și am încredere în băieții mei, simt că sunt cu toții motivați pentru a câștiga vineri. Au transferat un vârf puternic, pe Turkovic, dar au și alți fotbaliști periculoși pe contraatac, precum Blejdea sau Nini Popescu, în timp ce Năstăsie este un pasator foarte bun, iar Tofan și Mușat pot să plece foarte bine din linia a doua. Buhăescu, la fel, are și el multă experiență la nivelul ligii secunde” a spus managerul sportiv al Universității, Adrian Falub. Dorin Goga a tras câteva concluzii după pauza de iarnă. “Perioada aceasta de pregătire a fost cea mai bună dintre cele patru pe care le-am prins eu la Universitatea Cluj. Cred că a fost cel mai reușit cantonament, am reușit să facem toate lucrurile pe care ni le-am propus, iar acest lucru s-a văzut și în meciurile amicale. S-a lucrat foarte bine, suntem pregătiți să arătăm adevărata față a lui “U”. Consider că acest aspect contează cu adevărat, nu ceea ce face adversarul. Jucătorii noi s-au acomodat foarte bine, suntem un grup unit, iar acest lucru se va vedea. În ceea ce mă privește, vârsta nu își spune cuvântul, am simțit asta și în cantonament. Încerc să mă pregătesc cât mai bine și să dau un randament cât mai bun” Partida cu FC Argeș a fost prefațată și de către Daniel Stanciu, directorul general al echipei noastre. „Am avut o strategie în iarnă în care ne-am propus să aducem jucători care să facă diferența și să aducă plusul de care aveam nevoie. Lista a fost mult mai lungă, dar a contat foarte mult caracterul jucătorilor, jucători care să fie obișnuiți cu performanța și presiunea. Ne gândim la viitor, însă trebuie să fim atenți cu prezentul, să ne îndeplinim principalul obiectiv, acela de a menține echipa în Liga a II-a, după care să întărim acest grup pentru viitorul sezon, unul în care vom ataca promovarea. Asta își dorește toată lumea, de la suporteri la conducerea clubului și angajați. Cred că am făcut transferuri bune, iar din punct de vedere al condițiilor financiare vorbim despre ceva cu mult sub ceea ce a fost în perioadele trecute. Sunt fotbaliști cu experiență, care pot să ne ajute să construim un lot competitiv, atât din punct de vedere sportiv, cât și valoric. Am evitat să aducem jucători din străinătate, dacă nu am avut foarte multe informații despre ei. Am încercat să fim mai atenți din acest punct de vedere și să ținem cont de aspectul financiar. Cred că am demonstrat că se pot aduce jucători importanți, cu experiență în Liga 1, care au câștigat trofee și pot să evolueze cu sufletul. Noii-sosiți și-au dorit cu adevărat să joace la Universitatea Cluj, indiferent de numele echipei de la care au venit. Ei se simt foarte bine aici. Am avut parte în Cipru de un cantonament reușit din toate punctele de vedere, la un preț accesibil. Toate transferurile s-au făcut cu acceptul meu, al lui Adrian Falub și, bineînțeles, a conducerii clubului. Trebuie să privim cu încredere reluarea campionatului, să ducem echipa cât mai sus. De aici încolo intervine munca staff-ului tehnic și a jucătorilor, care, cu siguranță, vor putea să facă diferența în partidele viitoare. Sunt sigur că lucrurile vor arăta mai bine. E un nou început pentru noi și avem mare nevoie de aportul fanilor noștri. La “U” Cluj e nevoie de mult mai mult. Trebuie să te bați pentru locul de titular, să dai totul, dar și să joci la victorie fiecare meci. Ne-am săturat de remize și înfrângeri, în condițiile în care am jucat împotriva unor adversari mult sub nivelul nostru. Sau poate că noi i-am supraevaluat. Trebuie să vorbim mai puțin și să demonstrăm mai mult pe teren. Ieri am avut o întâlnire cu domnul Ovidiu Vasu, directorul Clubului Sportiv Universitatea Cluj. Sperăm ca în zilele următoare să semnăm un protocol de colaborare, deoarece e clar că sportul clujean e reprezentat de aceeași siglă. Vrem, printre altele, să atragem atenția asupra sportului, dar și a faptului că avem nevoie de investiții mai mari la nivelul bazelor sportive. Ne dorim să fim cât mai vizibili în centrele studențești, să atragem viitorii suporteri spre Universitatea și, nu în ultimul rând, să dezvoltăm academia clubului”   Adrian Falub nu va putea conta vineri seară pe Artur Crăciun și Rareș Takacs, ambii suspendați. Partida va fi condusă la centru de Florin Mihai Marcu din Oradea, ajutat la cele două margini de Ionuț Marius Bobe (Videle) și Mihăiță Necula (București). Biletele sunt disponibile online, pe www.fcuniversitateacluj.ro, dar le găsiți și în locațiile deja tradiționale: magazinul oficial FC Universitatea Cluj (situat lângă casele de bilete de la Cluj Arena, zilnic: 12:00 – 20:00), standul clubului din Iulius Mall (zilnic: 10:00-22:00), BTArena (zilnic: 11:00-19:00) respectiv Cluj Arena (casele de bilete se deschid în ziua meciului la ora 14:00).
Postat în Stiri De:
Blugento Admin
Distribuie:

Acest site web utilizează Cookie-uri

Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de social media și pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, împărtășim informații despre utilizarea site-ului nostru cu partenerii noștri de socializare, publicitate și analiză, care îl pot combina cu alte informații pe care le-ați furnizat-o sau pe care le-au colectat din utilizarea serviciilor lor. Sunteți de acord cu cookie-urile noastre dacă continuați să utilizați site-ul nostru web.

Mai multe detalii