Victorie în derby și revenim pe locul 3. “U” – ASU Poli Timișoara 1-0

Victorie în derby și revenim pe locul 3. “U” – ASU Poli Timișoara 1-0

4 mar. 2019 14:00:00
Mircea Axente a marcat unicul gol al derby-ului cu ASU Poli, iar Universitatea s-a reinstalat pe poziția a treia, la două puncte de liderul Sportul Snagov și unul de Academica Clinceni, ocupanta ultimului loc care duce direct în Liga 1. Partida de pe Cluj Arena, disputată în fața a 4.700 de spectatori, a început cu șutul bun al lui Gavra, respins greu de Murariu (9), dar cea mai mare ocazie a reprizei le-a aparținut timișorenilor, după ce Plămadă a lovit bara dintr-o “foarfecă” de la marginea careului mic (15). Chiar și așa, în ciuda startului alert, jocul și-a pierdut serios din intensitate, astfel că scorul a rămas “alb” până la pauză.   Mai incisivi la reluare, “studenții” au spart gheața. După o centrare pe bara a doua din flancul drept, Taub a recentrat cu capul până la Axente, iar atacantul nostru a marcat, din 7 metri, al doilea său gol în tricoul Universității Cluj (53). Până la final, doar Manea i-a provocat emoții lui Dur-Bozoancă (70), astfel că “U” și-a luat revanșa în fața Politehnicii după eșecul din tur și a bifat, totodată, cea de-a cincisprezecea victorie stagională. “Șepcile roșii” au acumulat, astfel, 50 de puncte, iar etapa viitoare merg la Sânmărtin, pentru duelul cu Luceafărul Oradea. Primul “11” pregătit de Bogdan Lobonț a arătat astfel: Dur-Bozoancă – Ursu, Abrudan, Berci – Căpușă (81, Hațiegan), Giurgiu, Florescu, Taub – Goga (90+3, Pîrvulescu) – Axente, Gavra (83, A.Coman)   DECLARAȚII: Bogdan Lobonț, antrenor FC Universitatea Cluj: “E o victorie importantă, muncită, băieții au făcut un efort extraordinar. Am suferit puțin în prima repriză, pe tranziție, dar am reușit să marcăm imediat după pauză, când am fost mai agresivi și am câștigat mingea a doua. Suntem pe drumul cel bun, suntem în creștere, însă de marți toată atenția noastră se va îndrepta asupra meciului cu Luceafărul Oradea. Muncim zi de zi ca să ajungem acolo unde ne dorim cu toții, să creștem, asta este cel mai important. Sunt convins că lucrez cu profesioniști, cei de aici se comportă ca atare. Promovarea este o consecință a tot ceea ce faci zi de zi. Jucăm împotriva unor adversari care ne analizează, nu evoluăm singuri, altfel am fi campioni. Trebuie să ne focusăm pe ceea ce facem noi. Ceea ce fac ceilalți sunt energii risipite fără nici un sens” Mircea Axente, atacant FC Universitatea Cluj: “Am suferit puțin, mai ales pe final, chiar dacă am început destul de tare meciul. Cei de la Poli ne-au pus unele probleme pe contraatac, dar am arătat mai bine în repriza secundă, când am și reușit să marcăm. E victoria întregii echipe și e foarte importantă pentru noi, pentru că am obținut-o în fața suporterilor noștri. Acest club este deosebit prin spiritul lui, prin oamenii care sunt lângă el zi de zi. Îi simți alături și te motivează să dai totul pe teren. Mă simt foarte bine și mă bucur pentru cele două goluri marcate până acum în tricoul Universității. Îmi doresc să o țin tot așa”  
Postat în Stiri De:
"Blugento" Admin
Distribuie:

Acest site web utilizează Cookie-uri

Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de social media și pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, împărtășim informații despre utilizarea site-ului nostru cu partenerii noștri de socializare, publicitate și analiză, care îl pot combina cu alte informații pe care le-ați furnizat-o sau pe care le-au colectat din utilizarea serviciilor lor. Sunteți de acord cu cookie-urile noastre dacă continuați să utilizați site-ul nostru web.

Mai multe detalii