Victorie în primul amical din 2017. “U” Cluj – CSM Hunedoara 2-0

Victorie în primul amical din 2017. “U” Cluj – CSM Hunedoara 2-0

4 feb. 2017 14:00:00
  “Studenții” au început cu dreptul seria meciurilor de pregătire din acest an. Brian Lemac și Marius Potcoavă au semnat golurile partidei disputate astăzi, în Parcul Sportiv “Iuliu Hațieganu”, în fața a aproximativ 300 de spectatori. Oaspeții au trecut devreme pe lângă deschiderea scorului, în minutul 2, când au primit un penalty, însă Mercurean a tras în bara din stânga lui Pop. Apoi, ai noștri s-au instalat în jumătatea adversă, și-au creat câteva ocazii, însă prima reușită a venit abia pe finalul reprizei, după ce Lemac (foto) a împins în plasă balonul centrat perfect de Manu (42). Antrenorul Universității, Marius “Papi” Popescu, a schimbat întreaga echipă la pauză, iar Pintea ar fi putut să majoreze avantajul “alb-negrilor”, dar goalkeeperul hunedorenilor s-a întins și a respins (60). După o perioadă nefastă, fără acțiuni periculoase, jocul s-a reanimat în ultimele sale minute. Marcu nu a reușit să profite de o eroare în defensiva “Șepcilor roșii”, reluând defectuos din interiorul careului (80), iar la cealaltă poartă Potcoavă a plasat mingea în vinclu și a oferit execuția zilei (90). Următorul test al “studenților” este programat miercuri, la ora 12:00, tot în Parcul Sportiv “Iuliu Hațieganu”, împotriva celor de la Unirea Jucu.   “U” Cluj – CSM Hunedoara 2-0 (1-0) Au marcat: Lemac (42), Potcoavă (90) “U” Cluj (prima repriză): Pop – Budăcan, Abrudan, Ionescu, Manu – Rogozan, Giurgiu – Takacs, Hațiegan, Salcău – Lemac. “U” Cluj (repriza secundă): Rus – Potcoavă, Fizeșan, Irimie, Hîmpea – Fodor, Budin – Costea, Popescu, Moșuți – Pintea Au mai jucat: Man și Pașca.   Foto: Cristian Cosma
Postat în Stiri De:
"Blugento" Admin
Distribuie:

Acest site web utilizează Cookie-uri

Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de social media și pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, împărtășim informații despre utilizarea site-ului nostru cu partenerii noștri de socializare, publicitate și analiză, care îl pot combina cu alte informații pe care le-ați furnizat-o sau pe care le-au colectat din utilizarea serviciilor lor. Sunteți de acord cu cookie-urile noastre dacă continuați să utilizați site-ul nostru web.

Mai multe detalii