Originar din Uganda, dar mutat în Italia, Elio Capradossi a început fotbalul la juniorii celor de la AS Roma. Capradossi a debutat la grupa U19 a „giallorossilor" în sezonul 2012-2013, iar în viitorul an competițional a reușit să bifeze 14 apariții și chiar să marcheze de patru ori. Evoluțiile sale i-au adus șansa de a mai evolua încă două stagiuni pentru AS Roma U19, timp în care a mai strâns 41 de prezențe în tricoul „romanilor", culminând cu titlul de campion la „Primavera" din sezonul 2015-2016, în urma unei finale cu Juventus, în care Capradossi a purtat banderola de căpitan. Înregimentat ca jucător al echipei „mari" a Romei, Capradossi a fost împrumutat la divizionara secundă Bari, odată cu începerea sezonului 2016-2017. În primul an la Bari, fundașul cu dublă cetățenie, ugandeză și italiană, a jucat în 23 de meciuri în Serie B, motiv pentru care formația „roș-albă" a solicitat prelungirea împrumutului său pentru încă jumătate de an, până în iarna lui 2018. Apărătorul a rămas om de bază și în prima parte a stagiunii 2017-2018, a evoluat în 14 partide în Serie B și Cupa Italiei, dar s-a întors la Roma odată cu luna ianuarie. Revenit după perioada petrecută la Bari, Capradossi a făcut parte din lotul Romei în 13 partide disputate în perioada februarie-aprilie 2018, pentru ca în 6 mai, la un meci din deplasare cu Cagliari să își facă debutul în Serie A pentru AS Roma. În acea partidă, Elio a fost folosit titular în centrul defensivei „capitolinilor" și a jucat 69 de minute în victoria echipei sale, scor 1-0. De asemenea, fundașul ugandez a fost folosit 14 minute și în ultima rundă, tot în deplasare, împotriva celor de la Sassuolo Vara lui 2018 i-a adus lui Capradossi un nou împrumut în Serie B, de această dată la Spezia, acolo unde, în primul an, a fost utilizat în 20 de partide și a marcat de trei ori. Randamentul său i-a facilitat transferul la formația de ligă secundă în august 2019, iar în următoarele două stagiuni petrecute la Spezia, în Serie B (2019-2020) și Serie A (2020-2021), apărătorul central a mai strâns 35 de prezențe, contribuind și cu două reușite. Împrumutat de Spezia la divizionara secundă Spal, Capradossi a fost un pion important în formația „alb-albastră", acumulând 32 de meciuri și marcând două goluri în sezonul 2021-2022. În ultimii trei ani înaintea sosirii la ”U”, Elio Capradossi a mai evoluat pentru Cagliari în 17 partide în stagiunea 2022-2023, după care a făcut trecerea la echipa de Serie B, Calcio Lecco 1912, pentru ca în cel mai recent sezon să joace 16 meciuri pentru Cittadella. Începând cu 2011, Capradossi a evoluat la toate reprezentativele de juniori ale Italiei. Mai întâi, a strâns cinci prezențe la categoria U16, după care, sub comanda aceluiași antrenor, Daniele Zoratto, a jucat 21 de meciuri la Italia U17, respectiv opt partide la selecționata U18. A continuat cu opt apariții la U19, șapte la U20 și patru la U21, urmând ca, la nivel de seniori, să reprezinte naționala Ugandei. În alb și negru, acesta și-a făcut prima dată apariția la partida din runda a doua a Superligii, disputată în compania celor de la UTA Arad, în care Capradossi, găsit perfect de Nistor, a reluat cu capul în plasă și a adus un punct „studenților”. |