MŠK Žilina, penultimul adversar din Austria

MŠK Žilina, penultimul adversar din Austria

4 iul. 2023 10:58:59

„Studenții” vor disputa astăzi, de la ora 19:00 (ora României), al treilea amical al stagiului de pregătire din Austria. Echipa noastră se va duela cu MŠK Žilina, formație clasată pe locul 6 în prima ligă din Slovacia la finalul sezonului 2022/2023.

Înființat în 1908, clubul MŠK Žilina are în palmares șapte titluri de campioană ale Slovaciei, ultimul venind în sezonul 2016/2017. Pe lângă cele șapte titluri din Slovacia, „galben-verzii” au un titlu și în campionatul Cehoslovaciei. De asemenea, în palmaresul celor de la MŠK Žilina se regăsesc două Cupe ale Slovaciei și trei Supercupe.

În sezonul 2022/2023, MŠK Žilina s-a clasat pe poziția a șasea din play-off-ul primei ligi din Slovacia. A jucat apoi în play-off-ul pentru calificarea în UEFA Conferencea League, obținând locul de cupele europene după o finală cu Ružomberok în care s-a impus cu 3-1.

Prima participare în competițiile europene a avut loc în sezonul 1961/1962. Atunci, Dynamo Zilina (fosta denimire a echipei MŠK Žilina) elimina Olympiacos din Grecia și ajungea până în sferturile Cupei Cupelor. În sferturile cu Fiorentina, slovacii au câștigat prima manșă cu 3-2, însă cedau în Italia cu 2-0.

Lotul celor de la MŠK Žilina este evaluat la 7,7 milioane de euro conform site-ului Transfermarkt. În sezonul precedent, golgheterul slovacilor a fost Adrian Kapralik (21 de ani). Extrema a marcat nouă goluri, el fiind și cel mai bine cotat jucător.

Postat în Fotbal Liga 1 Stiri De:
Costi Solovastru
Distribuie:

Acest site web utilizează Cookie-uri

Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de social media și pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, împărtășim informații despre utilizarea site-ului nostru cu partenerii noștri de socializare, publicitate și analiză, care îl pot combina cu alte informații pe care le-ați furnizat-o sau pe care le-au colectat din utilizarea serviciilor lor. Sunteți de acord cu cookie-urile noastre dacă continuați să utilizați site-ul nostru web.

Mai multe detalii