Născut la București în 16 iulie 2002, Andrei Gheorghiță și-a împărțit perioada de juniorat între cinci echipe locale și din zonele limitrofe. Mai apoi, a făcut trecerea la CAO 1910 Oradea, pentru care a debutat în liga a treia, în sezonul 2021-2022, urmând ca la finalul stagiunii să fie achiziționat de o altă formație din al treilea eșalon, FC Bihor Oradea. În vara anului 2023, după evoluții apreciate la cele două echipe orădene, Gheorghiță a făcut direct pasul la prima ligă, acolo unde a debutat pentru Poli Iași într-o partidă cu CFR din runda inaugurală a sezonului 2023-2024. Ba mai mult, în 18 septembrie 2023, a marcat primul său gol în Superligă, într-un meci cu Botoșani (1-1) În această stagiune de debut, jucătorul de bandă care poate evolua și atacant central a totalizat 29 de prezențe pentru Poli Iași, reușind să marcheze de două ori și să mai contribuie cu o pasă decisivă. Gheorghiță a continuat să se evidențieze prin evoluțiile sale de la Poli Iași, a marcat trei goluri și a livrat trei assist-uri în prima parte a stagiunii 2024-2025, iar asta a atras atenția celor de la FCSB. Acesta nu a avut nevoie de prea mult timp pentru a ieși în evidență în tricoul campioanei en-titre de la acea vreme. Mai întâi, a evoluat 45 de minute în victoria din Superligă cu Sepsi, pentru ca, în data de 13 februarie, introdus la pauza partidei cu PAOK din șaisprezecimile UEFA Europa League, să înscrie golul victoriei celor de la FCSB (2-1), cu un șut în forță din interiorul careului. Până la finalul stagiunii, Gheorghiță a ajuns la 12 meciuri în toate competițiile și și-a deschis vitrina de trofee cu titlul de campion al României, primul din cariera sa. Înainte de a ajunge la "U", Gheorghiță a bifat trei partide pentru FCSB și în acest început de an competițional, două în Superligă și una în preliminariile UEFA Champions League. Inițial, jucătorul cu două prezențe în reprezentativa U21 a României a ajuns la ”U” sub formă de împrumut, iar după debutul cu pasă decisivă, împotriva Farului, echipa noastră l-a achiziționat definitv pe atacantul de bandă. |